Așteptarea unul altuia!

Capitolul 9

                                                                                    Bianca

Și e atât de aiurea atunci când scrii în jurnal, te simți cât de cât okay și hop te sună mama și îți spune să vii acasă. God, abia când am ajuns acasă am înțeles că de fapt jurnalul meu a rămas în locul meu preferat. Și știi ce doare să știi că oricine ți-l poate găsi în orice moment, că oricine ți-l poate citi și măcar de mi l-ar întoarce...

Jurnalul e viața mea, e persoana care zi de zi mă ascultă, îmi dă voie să vorbesc fără a mă opri, persoana care ține la mine, indiferent dacă asta nu se vede, dar eu știu. Să îți pierzi jurnalul e ceva mai dureros decât când îți pierzi un prieten. Deși poate ambele sunt lucruri importante dar încă nu am pierdut un prieten să pot face diferența.

Am plecat la școală tristă. 

După ore, m-am pornit cu căștile în urechi la locul meu preferat pentru a-mi găsi sau căuta jurnalul. 

Am simțit o durere cumplită când am văzut că nu e.

M-am așezat acolo, iar lacrimile au început a curge. Nu destul că prieteni nu am, acum chiar pe nimeni nu mai am.

-Probabil plângi din cauza asta..

Și cineva îmi întinde JURNALUL meu.

Am rămas cu gura căscat-o și cînd l-am privit era băiatul care mă scăpase de acei băieți.