Capitolul 10

9 3 0

de LaraCeaciru

de LaraCeaciru

Edward

În următoarea zi nu eram în stare să fac nimic. Tot ce vroiam e să o văd, să o îmbrățișez, să-i spun că e nu e singură și că dacă are nevoie de ceva mereu voi fi alături de ea.

Am plecat pe malul mării și o așteptam. Știam că indiferent când, azi sau mâine, mai tîrziu sau mai devreme trebuia să vină aici și să-și caute jurnalul. Am așteptat mult. Mult de tot. Dar pentru nimic în lume nu vroiam să plec fără a-i înapoia jurnalul.

Brusc, am văzut că vine. Ea. Tristă ca și cum ar fi pierdut cea mai mare bogăție de pe pământ. O priveam și știam că nu mă vede pentru că era prea îngândurată pentru a privea în jur.

Era frumoasă. Abia atunci mi-am dat seama de asta. Abia atunci am înțeles că e un îngeraș mic care are nevoie de grija cuiva, care are nevoie de protecție, mângâieri, de cuvinte dulci.

A fost trist să citesc că părinții nu o iubesc. E ca și cum nu mai merită sau nu mai vezi sensul vieții cînd știi că ești singur într-o lume enormă. Idee nu am cum încă face față lucrurilor. Ea. care e și studenta anului întâi la Colegiul de Arte.

O priveam cum s-a așezat și mi-am dat seama că plânge.

M-amapropiat încet de ea..

-Probabil plângi din cauza asta..

Ea s-a uitat și nu îi venea să creadă. Apoi m-a privit pe mine și a rămas așa până când am înțeles că tăcerea e prea lungă.

-Okay, sorry, știu că nu trebuia să îl iau dar...

NU am reușit să mai spun ceva pentru că m-a îmbrățișat dulce și am stat așa un timp până când a înțeles de gestul ei și s-a îndepărtat.

Am petrecut ziua aia împreună, primblându-ne peste tot și vorbind despre viața ei. Nu am crezut că așa repede o să mi se deschidă, dar mai apoi am înțeles că a fost închisă prea mult timp în sine și acum fusese un moment perfect pentru a scăpa de greutatea sufletului său pe care îl ducea deja de ani buni.

Deși are o vârstă mică, are o inimă mare și o minte ca de o adultă.

În ziua aia mi-am dat seama că de atunci eu eram cel care trebuia să am grijă de ea.