Capturată de Trecut✓

Capitolul 6

*Acum un an*

Priveam în jur cu un interes imens. În Tennesse e aşa frumos. Pentru prima dată eu privesc parcul acest pustiu, ca pe o capodoperă.

-Îţi place ce vezi? Se auzi o voce din spate. A privit văzînd că e Hope, eu fiind fericită să o revăd.

-Da, e minunat. Spun îmbrăţişînd-o.

-Îmi pare rău pentru pierdere. Spune cu o urmă de regret în voce.

Astăzi e înmormîntarea Unchiului Greg, fratele tatălui. Eu mă înţelegeam foarte bine cu el şi el mă iubea tare. La ai mei 19 ani, trebuie să primim testamentul în care scrie cui îi lasă el Cele două companii ale lui. Spunea ceva şi de o mafie însă nu-mi pasă de testamentul ăla. Îl vreau pe unchiu înapoi, atîta tot.

-Mersi. Spun aşezîndu-mă pe scrînciobul ce scîrţîe foarte rău.

-De ce nu eşti la înmormîntare?

-Nu pot, nu suport să îl văd în cutia aia mică. Ştiu că nu o să îl mai revăd, şi mă omoară gîndul. În plus, toţi ăia mă urăsc fiindcă spun că o să îmi lase mie averea şi chestii..

-O să fie ok. Nu te uita la ceea ce spun. Dacă sunt invidioşi, asta e problema lor.

-De ce eşti aşa? Întreb privind-o cu o oarecare interes.

-Aşa cum?

-Mereu eşti drăguţă cu toţi, îi iubeşti, şi sunt mulţi care te urăsc.

-Păi, eu sunt de partea tuturor, şi le vreau numai bine, însă dacă mă urăsc, asta e problema lor. Spune într-un fel indiferentă. Ia-am zîmbit apoi m-am ridicat şi- îndreptat spre ieşire cu Hope în dreapta mea.

Îmi e dor deja de unchiu, şi de Hope îmi era dor. Mă bucur că e aici, dar nu voi putea rămîne nici pentru o secundă singură. Nimănui nu i-a păsat că nu am dormit mai mult de o săptămînă, cît unchiu' era în Comă, dar dacă află Hope, sunt moartă.
Mereu are grijă de toţi, are o inimă foarte bună. Nu înţeleg cum poţi să nu iubeşti acest înger.