Capturată de Trecut✓

Capitolul 5

-Loveşte. Loveşte mai puternic. Eşti Haide, fii Tigru, Tirania. Strigă Dylan la mine în speranţa de a mă face să lovesc mai mult sacul ăsta, însă tot ce a reuşit, să mă facă să rîd.

-Omg, Tirania? Serios, Dylan?

-Mda, recunosc a fost amuzant, dar învaţă să fii dură. Duritatea e tot ce ţi-a mai rămas odată ce demnitatea ţi-ai perdut-o cînd Andy te-a răpit. Îmi spune, eu oprindu-mă de rîs.

A trecut deja o lună în care eu am învăţat destule. Mîine, după plan, Andy trebuie să mă mai răpească odată. Dylan spune că sunt pregătită pentru a călca în lumea "Neagră". Sunt gata să mă apăr. Noi, nu ne mai revedem şi asta mă doare.

**********

-Nu pot să cred că încă mai stă la noi. M-am săturat nu numai să o hrănesc ci şi să privesc orele cînd vine de la şcoală deja de o lună. De ce noi trebuia să stea la noi?

-Dragă, calmează-te. Ştii că doar pe noi ne are. E nepoţica noastră şi o iubim aşa cum e ea.

-A mai vorbit cineva cu Key sau Cam?

-Da, eu am vorbit eri. Apropo, am vorbit despre comportamentul fetei, şi spune că dacă aşa se comportă, atunci are probleme sau ceva de genul că în genere ea nu e aşa.

-Şi ce probleme poate să aibă o fată de 18 ani într-un oraş străin?

-Nuştiu...

-Orice n-ar fi, pentru mine e o povară. Nu o suport. Era mai normală cînd era mică, dar acum are fiţe. Mă irită. Spune Cristy, eu ieşind de după uşa. M-am uitat la ei şi ei la mine...

Şi am urcat la etaj cu strigătele Celorlalţi pe urma mea.

Credeam că mă iubesc, dar în realitate, mă iubeau. Doare atît de tare

Mi-am luat ghiozdanul în care erau puţine haine. Am ieşit pe uşă indiferent că e aproape 12, cui îi pasă de oră? Am căutat în toate buzunările şi am găsit doar 70 Dolari, o gumă şi o bucată de măslină, stai ăsta-i gîndac. Fuu. Nu-mi ajunge să închiriez apartament. Am scos telefonul încercînd să mai sun de cîteva ori pe mama şi pe tata dar... e închis. Deci, aşa faceţi voi, ha?

Am văzut un chioş în depărtare cu reparaţia telefoanelor aşa că n-am îndreptat spre el.

-Seara bună.

-Bună. Cît daţi pe ăsta? Întreb întizîndu-i telefonul.

-Nuştiu, vreo.. 500 dolari.

-În regulă.

Am luat banii şi m-am îndreptat spre maşină. Am urcat în ea plecînd pe pistă, locul preferat al lui Dylan. Venim aici în fiecare vinere şi sîmbătă, şi Dylan concurează. Am observat că face mulţi bani pe asta.

Muzica răsuna puternic şi lumea nu lipsea. Atmosfera asta mă înebuneşte. Am înaintat spre prezentator şi am vorbit cu el.

-Salut.

-Darry, fat'o. Ce faci? Mă întreabă zîmbindu-mi pînă la urechi.

-Nu prea bine..

-Probleme în paradis?

-Nup. Nu contează. Auzi, vreau să-mi vînd Puişorul.

-Sigur, să-l văd.

Am mers la maşină şi l-am arătat. Se pare că i-a plăcut. L-a privit câteva minute în continuare..

-Dacă ai încetat, atunci putem vorbi despre asta?

-Sigur. Auzi, aici nu e prea potrivit locul, după cursă mergem la Cafenea.