Treisprezece luni cu Colton

A şasea lună

Tipul de la livrări, un slăbănog cu ochelari cu rame mari şi un caz grav de acnee ce i se întindea pe toată fruntea, nu avea nici cea mai mică intenţie să mă ajute să îmi urc pachetul în apartament. Mă rugasem de el de jumătate de oră şi nimic, iar în acel moment, după ce îi semnasem actele, slăbănogul pur şi simplu îşi luase tălpăşiţa. Mă lăsase în faţa sălii de box cu o cutia mult prea mare şi grea ca să pot măcar să o împing şi nu aveam ce face.

Mi-am scos telefonul din buzunarul hanoracului ce îmi acoperea burta tot şi tot mai mare şi am încercat să îl sun pe Nick, ca să îl fac să vină din cealaltă parte a oraşului să mă ajute, dar el nu mi-a răspuns. L-am sunat de mai multe ori, dar nu am reuşit să dau de el. Măgarul! Ştia când şi la ce oră vine pătuţul fetiţei mele! Ştia că o să-l sun să vină să mă ajute! Probabil că îşi închisese telefonul intenţionat.

Am oftat privind strada goală, pustie de orice fiinţă, apoi mi-am încălcat promisiunea de a nu-l deranja niciodată pe Colton când era la lucru şi am intrat în sala lui de box. Cel mai ciudat nu a fost faptul că din boxe răsunau versuri de rap sau că încăperea foarte bine luminată nu mirosea a transmiraţie şi deodorant Axe, ci că toţi, dar absolut toţi bărbaţii ce făceau exerciţii, se luptau între ei sau loveau sacul de box, s-au oprit din activiitatea lor şi s-au întors să mă privească.

Am avut impulsul de a îi întreba dacă mai văzuseră vreodată o femeie, dar nu cred că îi suprinseseră părul meu blond sau modul total ciudat de a-mi asorta hainele pe care îl abordasem în dimineaţa aceea, ci stomacul meu ce dovedea exact cât de însărcinată sunt.

-Pe bune acum, am spus eu suficient de tare încât să mă audă toţi cei care mă priveau. Nici unul din voi nu aţi mai văzut o femeie însărcinată?

-Nu una atât de sexi ca tine, mi-a zâmbit unul din boxerii ce loveau câte un sac de box, îndreptându-se înspre mine.

-Fă-ţi exerciţiile şi las-o în pace, Sam! a intervenit un alt boxer, coborând de pe ring şi Sam, spre surprinderea mea, l-a ascultat şi s-a întors la lovirea sacului de box. Olivia, nu? m-a întrebat tipul zâmbindu-mi. Eu sunt Tom, prietenul lui Colton.

-Tipul ce se credea broscoiul din Frumoasa şi Broscoiul atunci când s-a îmbătat! mi-am amintit eu una din povestirile lui Colton. Încântată să te cunosc, Tom!

-Oh, Doamne! a exclamat Tom. Colton ţi-a povestit!

-Mi-a povestit, am încuvinţat, apoi, pentru că Tom arăta extrem de stânjenit, am schimbat subiectul. Ştii cumva pe unde e Colton? Am în faţa sălii o cutie mult prea mare ca să o pot urca şi mă gândeam că poate are cinci minute să mă ajute.

-Din păcate Colton e plecat, mi-a spus Tom, dar te pot ajuta eu. Sam, Igor, haideţi până afară! Deci ce e atât de mare şi de greu? m-a întrebat el în timp ce mă conducea afară din sala de box. Şi ce vine într-o cutie atât de roz? a râs el când a văzut cutia.

-Un produs la fel de roz, i-am răspuns eu. E pătuţul pentru fetiţă.

-Ah, da! Te-ai hotărât încă asupra unui nume? Acum câteva săptămâni l-am suprins pe Colton pe un site pentru părinţi căutând nume pentru fetiţă!

-Nu m-am decis încă, i-am zâmbit eu, apoi nu am mai avut şansa să discutăm şi să îl întreb mai multe despre activitatea lui Colton pe site-uri pentru părinţi, site-uri la care probabil eram abonată şi eu.

Tom a ridicat împreună cu Sam şi Igor cutia mare, grea şi roz şi fără să o scape sau să o izbească de vreun perete, au reuşit să o ducă în apartament. Am încercat să îi ajut, deschizându-le uşa şi încercând să nu le stau în picioare, dar nu prea cred că mi-a reuşit. După ce au dus cutia în camera mea şi eu am refuzat oferta lui Tom de a monta pătuţul, i-am invitat pe cei trei să rămână la o cafea şi o felie de prăjitură, dar doar Tom a dorit să rămână.

-Chiar îmi doream să te cunosc, a spus Tom în timp ce îi turnam cafeaua în cană. Am auzit multe despre tine de la Colton, dar, de fiecare dată când făceam apropouri ca el să mă cheme la cină sau ceva, niciodată nu o făcea. Ghicesc că te ţinea ascunsă! a glumit el în timp ce îi puneam pe o farfurie o felie din prăjitura cu ciocolată pe care o cumpărasem de la cafenea.

-Doar ca Misha să nu mă găsească, i-am zâmbit eu neştiind ce altceva să mai spun.

-Orice ţi-ar spune ţicnita de Misha să nu o bagi în seamă! Mereu a avut o problemă cu faptul că niciodată nu a putut să-l facă pe Colton să i se dedice complet. Şi acum ai apărut tu şi...

-Şi ce? am întrebat eu în timp ce mă aşezam la masă.

-Nu poţi să nu îţi dai seama! a exclamat Tom ridicând în aer furculiţa plină cu prăjitură şi ciocolată.

-Să îmi dau seama de ce? am întrebat eu pentru că nu îneţelegeam ce vroia el să îmi spună.

-De modul în care prezenţa ta aici l-a schimbat pe Colton! Nu poţi să nu realizezi cât de ciudat a fost să îl vedem cum se schimbă de la o lună la alta.

-Tom, am oftat eu, chiar nu cred că am o influenţă atât de mare asupra comportamentului lui! Nu fac nimic ca să îl schimb! Nici măcar nu îl rog să facă ceva ce nu face de obicei...

-Dar nu e nevoie, Olivia! L-ai schimbat prin simpla ta prezenţă aici! Tu nu îţi dai seama, dar noi putem să observăm foarte uşor! L-ai făcut să îi pese! Îi pasă de tine şi de fetiţa ta! Habar nu ai cât de mult l-ai schimbat! Dar nu e treaba mea să îţi spun, a oftat el în timp ce îţi reîndrepta atenţia asupra prăjiturii. Asta trebuie să afli singură, a mai ridicat el din umeri.

-Tom, am încercat eu să îl fac să vorbească din nou, nu poţi să mă laşi aşa...

-Ai văzut noul film de acţiune? Ce cu tipul ăla ce a jucat şi în Misiunea Imposibilă? Iubita mea, Candy, tot îmi face apropouri că ar vrea să se ducă şi mă gândeam să o duc, dar nu o să mergem dacă se vede sângele pe ecran, pentru că o să verse pe mine oricât de multe ori îi voi spune că nu e sânge! Aşa e ea, ce să-i faci? Are stomacul sensibil...

Şi nu am mai încercat să îl fac pe Tom să îmi spună din secretele lui Colton. La urma urmei, secretele erau secrete pentru că nu puteau fi spuse şi îmi era şi frică să aflu adevărul. Adevărul putea distruge sau putea construi, iar intuiţia îmi spunea că acest adevăr avea să mă spulbere.