Treisprezece luni cu Colton

A zecea lună

După atât timp în care tot amânasem şi amânasem programarea la coafor şi tunsoarea care să îi redea părului meu forma ce o avea atunci când sosisem prima dată în oraş, era grozav să îmi simt iarăşi capul uşor şi liber. În anul în care părul meu nu mai avusesem parte de o foarfecă mânuită de o profesionistă cum era Candy, firele crescuseră ridicol de mult şi de la lungimea lui obişnuită ce de abia îmi atingeau umerii la a trece de umeri şi a se aventura până la omoplaţi. Aşa că îmi făcusem curaj şi mă programasem la salonul de înfrumuseţare a lui Candy.

Iubita lui Tom şi noua mea cea mai bună prietenă, făcuse o treabă grozavă cu foarfecele şi cu un zâmbet larg pe buze, un zâmbet pe care orice nouă tunsoare îl aducea unei femei, mă îndreptam înspre sala de box a lui Colton. Spre fericirea mea, el se oferise cu o seară în urmă să aibă grijă de Maddy cât eu mă tundeam şi nu puteam fii mai recunoscătoare. Îmi adoram fetiţa, adoram să îmi petrec timpul cu ea, dar din când în când aveam şi eu nevoie de câteva minute departe de ea. Era pur şi simplu normal să fie aşa.

-Tom, l-ai văzut pe Colton? am strigat eu când am intrat în sala de box şi l-am văzut pe prietenul cel mai bun al lui Colton în rigul de box, arbitrând un meci.

-E în spate, Ollie, a spus el şi eu m-am încruntat pentru că se părea că tot mai mulţi oamenii preluau porecla ce mi-o dăduse Nick. Ai fost pe la Candy? Arată bine părul!

-Am fost, i-am zâmbit eu, apropiindu-mă de ring, ca să nu strig. Candy te salută şi îţi transmite să iei când mergi acasă o cutie cu ştii-tu-ce.

-Ştiu-eu-ce? a întrebat el confuz. Ce e asta?

-Nu mă întreba, nu ştiu ce înseamnă, am ridicat eu din umeri şi am  plecat înainte să îşi dea seama că minţisem.

M-am îndreptat înspre birourile din spatele sălii de sport salutându-i pe cei pe lângă care treceam. Abia aşteptam să îmi văd fetiţa şi să o ţin în braţe, aşa că mă grăbeam. Chiar dacă nu trecuseră nici măcar două ore de când i-o lăsasem în grijă lui Colton, îmi era dor de era şi consideram că stătusem despărţite mult prea mult timp. Când am intrat în biroul lui Colton, însă, toată bună dispoziţia mi-a dispărut.

Maddy era în braţele Mishei şi Colton nu era nicăieri în încăpere sau prin apropiere.

-Dă-mi-o pe Maddy! am spus eu imediat, întinzându-mi mâinile înspre fetiţa mea şi neaşteptând ca să o iau din braţele femeii ce se dovedis a fi atât, atât de rea şi nebună.

-Pentru numele lui Dumnezeu! a exclamat ea. Nu dramatiza! Nu i-am făcut nimic, bastardului! Pur şi simplu o ţineam în braţe şi dacă o scăpam... ei, bine... asta avea să fie o altă poveste nu?

Am strâns din dinţi, am pus-o pe Maddy în scaunul pentru maşină şi am luat ursuleţul ce i-l dăruise Colton înainte de a ieşi din birou. Misha nu merita ca eu să îi spun vreo vorbă sau măcar să  mă uit în direcţia ei. Aşa că am plecat şi am ieşit din sala de box fără să  mai vorbesc cu nimeni, nici măcar cu Tom, oricât de mult ar fi strigat el după mine.

În apartament, chiar şi la trei ore după ce Misha îmi spusese acele vorbe, încă mai tremuram de furie. Spre fericirea mea, Maddy nu îmi simţea starea de spirit şi dormea liniştită, în pătuţul ei. Deşi Tom, Candy şi Nick sunaseră, probabil ca să mă întrebe ce se întâmplase la sală, eu nu vorbisem cu niciunul din ei, iar Colton încă nu venise acasă.

-Ştiu că eşti nervoasă, a spus el când a juns acasă, stând în uşa camerei şi privindu-mă întrebător, dar jur că nu a fost aşa cum ai văzut tu că e...

-Atunci cum a fost? am întrebat ridicându-mi ochii din tableta pe care desenam ilustraţiile ce aveau să acompanieze o carte de poveşti pentru copii.

-A trebuit să plec până în Harthrow, a spus el intrând în cameră şi dezbrăcându-se de jachetă. Tim, fratele Mishei s-a oferit să aibă grijă jumătate de oră de Maddy, iar eu nu am văzut nici o problemă în asta. Probabil că înainte să vii tu, Misha a apărut şi Tim i-a lăsat-o în grijă pe Maddy ei... înţelegi ce s-a întâmplat, nu?

-Şi dacă nu aş înţelege ar fi vreo problemă? am întrebat eu cu o indiferenţă greu prefăcută, fără să îmi ridic privirea de pe tabletă.

-Livie, nu fă aşa! a exclamat el aşezându-se lângă mine pe canapea şi luându-mi tableta de pe picioare şi punând-o pe masă. Îmi pare rău, zău că îmi pare rău! Dar ce aş fi putut să fac? Ce ar fi trebuit să fac?

-Nu ar fi trebuit să faci nimic, Colton, am răspuns eu fără nici o intonaţie. Nu e datoria ta să faci nimic, am mai ridicat eu din umeri. Nu ai nici o responsabilitate faţă de mine sau faţă de Maddy...

-Haide, Livie! a exclamat el. Nu fii aşa! Ţi-am spus că îmi pare rău!

-Dar nu are de ce să îţi pară rău, Colton! am spus eu privindu-l. A fost foarte generos din partea ta să ai grijă de Maddy cât timp ai putut şi îţi sunt recunoscătoare pentru asta...

-Dar nu trebuia să o las în grija altora! a spus el frustrat, trecându-şi nervos mâinile prin păr.

-Nu eşti responsabil pentru ea, Colton, am clătinat eu din cap. Nu eşti responsabil pentru bunăstarea ei sau a mea. Nu eşti fratele, unchiul sau tatăl ei şi nu eşti dator cu nimic! Nu e ca şi cum ai fi tatăl ei sau cel puţin iubitul meu, pentru numele lui Dumnezeu! am exclamat eu plină de amărăciune şi cu durere în suflet. Nu eşti legat de noi cu nimic, nu-i aşa? am întrebat eu sperând că mă va opri, că mă va contrazice. Nu eşti nimic altceva decât colegul meu de apartament, nu-i aşa? Nu eşti iubitul meu sau tatăl ei, nu?

Am refuzat să observ durerea, suferinţa ce o mărturiseau ochii lui şi am continuat să aştept un răspuns, să aştept să mă contrazică. Tot ce vroiam era ca el să-mi spună că vorbesc doar prostii, că spun numai minciuni, că nu am nici cea mai mică idee despre rolul lui în viaţa mea, despre ceea ce simte el pentru mine şi Maddy, dar nu s-a întâmplat nimic. Colton nu a spus nimic şi, cu lacrimi în ochi, refuzând să îl las să mă vadă izbucnind în plâns, când ştiam cu siguranţă că nu o să mă oprească şi că nu o să mai spună ceva, m-am ridicat de pe canapea, m-am întors cu spatele înspre el şi am alergat înspre dormitorul meu.

Nu am ajuns acolo înainte ca primul hohot de plâns să îmi scape.

um.... da... scuze pentru asta, dar promit că e absolut necesar pentru ce o să urmeze...

Mulţumesc pentru că citiţi!