Ivy era mai frumoasă decât reflexia ei din oglindă. Doar că ea nu a văzut asta niciodată.
Mirosea a ploaie și, uneori, a lună plină. De fiecare dată, aducea cu sine lucruri minunate. Un zâmbet, o floare, o carte nouă sau o tăcere. Puțini știu însă cât o costau toate acestea.
Ascundea în buzunar bucățele de ciocolată printre nimicuri. Avea mereu o doză în plus de fericire, pe care o dăruia cu plăcere.
Colecționa amintiri. Orice lucru memorabil avea un loc aparte în sufletul și în carnețelul ei micuț, cu un fluturaș negru pe coperta imaculată.
Ivy era lumină albă. Acum, a rămas doar lumina.
