Cinderella...

II

Mai aveam doar câteva cărți pana terminam. Ma plictiseam de ceva timp. Daca tot eram singura am inceput sa fredonez o melodie, iar in final sa ii cant versutile incet.

Eu:So you can keep me,
Inside the pocket of your ripped jeans...
Holding me closer 'til our eyes meet
You won't ever be alone... wait-

O voce m-a facut sa ma opresc din cantat.

X:Cine e acolo?

Inima mi s-a oprit pentru o secunda. Mi-am luat rucsacul in mana si am iesit fugind pe usa. Am alergat pe coridor in disperare si am coborât scările spre iesirea din clădire. Am mers in locul meu obisnuit, pe banca de la cativa metri de scoala. M-am asezat pe ea si mi-am tras sufletul. Gafaiam incet din cauza efortului depus. Am luat telefonul din buzunarul pantalonilor si i-am trimis mamei mesaj sa vina sa ma ia.

Vocea aceea...era sigur a unui băiat. Era asa ciudat...Vocea aceea care iti inspira încredere si te face sa stii ca cel care o deține e o persoana buna. Dar, de fapt, el era cel care judeca si insulta pe oricine avea curajul, sau nu, sa deschida gura. Faptul ca el m-a auzit cântând m-a speriat. Credeam ca sunt singura in sală. Sigur el a scăpat cartea, sau a intrat pe usa din spate a bibliotecii. Cel mai bine era ca nu m-a vazut. Nu voiam ca cineva sa ma audă cântând sau fredonand. Nu am niciun fel de talent. Asta e ceva ce fac de obicei cand sunt singura, nu in public. A fost ciudat... Ar fi trebuit sa fiu mai atenta! Acum m-am şi facut de ras. Bine, nu stia ca sunt eu, dar tot a auzit o voce de afona.

Masina mamei a oprit in fata mea, asteptând sa urc in ea. Mi-am luat ghiozdanul si am deschis portiera din dreptul locului pasagerului.