stutter | yoonmin [ro]

paisprezece

"pro-prostuţul."

jimin a chicotit şi a apăsat fericit aplicaţia de mesaje. fericirea lui s-a transformat rapid într-un alt sentiment în timp ce citea previzualizarea mesajului pe care yoongi i l-a trimis.

avea sentimentul că sute de fluturaşi zburau anxioşi în stomăcelul lui.

Tati: Îmi e dor de tine, îmi pare rău. Te rog, sună-mă.

cinci minute au trecut, iar jimin nu ştia ce să mai facă. inima îi spunea să îl sune pe yoongi, dar creierul nu voia să îi funcţioneze.

voia să îl sune pe yoongi atât de tare şi doar să îi asculte vocea, dar mâinile lui mici păreau să fie paralizate. nu putea să se adune ca să scrie ceva.

lacrimi i se formau în ochi în timp ce îşi mesteca buza inferioară. jimin nu era sigur de ceea ce voia să facă.

îşi dorea ca yoongi să ştie automat că îl vrea. acea cale prin care el nu trebuia să facă nimic şi yoongi trebuia să vină şi să se cuibărească cu el.

***

"cinci minute, hoseok, au trecut cinci minute!" yoongi a ţipat, holbându-se la ecranul telefonului.

jimin şi-a citit mesajul şi nici măcar nu a realizat.

yoongi şi-a muşcat buza în timp ce se plimba înainte şi înapoi, făcându-l pe hoseok să se simtă incomfortabil.

"tipule, poţi să faci o genoflexiune şi să te aşezi! mă emoţionezi cu căcatul ăsta de mers." hoseok şi-a scuturat capul înainte să ofteze.

"te comporţi ca o adolescentă care tocmai a confesat." a râs.

bărbatul cu păr cenuşiu şi-a privit prietenul, aruncându-şi telefonul pe canapea.

"nu, nărodule! mă comport ca cineva care tocmai a trimis un mesaj riscant! am un motiv bun să mă plimb pe aici, aşa că taci!"

"tehnic, tu nici măcar nu l-ai trimis, eu am făcut-o.." hoseok a mormărit, încrucişându-şi braţele.

yoongi era pe cale să ţipe la el înainte să audă un ding, care i-a făcut pe ambii băieţi să se uite imediat la canapea.

ecranul s-a stins după un timp, dar era clar pentru amândoi că un text fusese primit.