Volumul III- Gemenii Hateway *Frăția*

Capitolul II

A trebuit sa părăsesc siguranța și confortul conferite de patul meu cald și sa mă avânt cu capul înainte in ceea ce părea a fi începutul unui dezastru de proporții uriașe...liceul. Și când mă gândesc ca acum doi ani pe vremea aceasta îmi visam titlul de miss și propria poveste siropoasa.

Am oftat prelung, aruncându-mi peste umeri halatul preferat din satin negru. M-am apropiat de ușa, apăsând pe clantă cu precauție. De când tata le permisese acestor păcălici notorii sa ne transforme casa în propiul bâlci, spațiul din afară camerei mele a fost teren minat.
Am aruncat o privire rapida în jur, simțind ușurarea cum îmi ia în stăpânire întreg trupul. Holul era scăldat într-o liniște plăcută, fără ragete animalice sau strigate fără sens. Am inchis usa, coborând agale scările. Și atunci, s-a petrecut inevitabilul...
-La pământ! țipă cineva, căzând peste mine cu o gratie de nedescris.
Am gemut de durere și frustrare. Mi-am țintuit cu privirea agresorul, în speranța că voi găsi măcar putina părere de rău în acel abis infinit de aroganta și siguranță reprezentat de ochii sai. Băiatul clipi jucăuș, mangaiandu-ma pe par cu ambele mâini. M-am încruntat, mușcându-l de încheietura. Acesta scoase un sunet nici pe departe masculin, desprinzându-si trupul greoi de pe mine.
-Au..! Asta pentru ce a fost?
L-am readus la tăcere cu o căutătură urâtă, scuturându-mi praful inexistent de pe halat. Mi-a luat numai câteva secunde sa-mi localizeze victimele. Edward se prăpădea de ras pe un scaun, ținându-se cu ambele mâini de abdomen. Scott și Connor mă compătimeau din priviri, în timp ce restul se mulțumeau doar sa privească cu un zâmbet încolțit pe buze.
-Pot sa știu și eu ce pusca mea se petrece aici?! De ce miroase a ars?
-Fotbal american, surioara, rosti Ed fără a mă privi și pasa mingea cuiva în capătul celălalt al sufrageriei.
Mi-am dat ochii peste cap teatral, întrebându-ma pentru moment unde dispăruse atât de subit oaia neagra a grupului.
Privirea mi s-a oprit pe tata care se lupta din răsputeri cu o potentiala omleta. Spun potentiala datorita faptului ca dimensiunea și culoarea respectivei lăsa de dorit.
Atat sortul sau roz cu inscripția "Mămică model" cât și atmosfera generala a camerei îmi dădea clar de înțeles că mă confruntam cu orice altceva în afară de o familie normala. Mi-am dat o palma peste fata, sprijinindu-mi cotul de tejghea.
-Ai nevoie de o mana de ajutor cu aia?
Mă privi pieziș, ca și cum abia realizase de prezenta mea în camera și mă săruta stângaci pe frunte.
-Chiar deloc. Vezi tu, scumpo, aparent mama ta este convinsa ca în absenta ei casa se va duce complet de râpă. Cum nu sunt deloc de acord cu ea, am făcut un pact. Și... pana acum pot spune ca mă descurc cât de poate de bine.
Își șterse mâinile pe sort, ridicându-si ambele degete mari. L-am privit, zâmbind complice.
-Știi... eu am pariat pe mama.
Mima o figura rănită, tradata, ce parcă spunea "Și eu, care contam pe tine." Am ridicat din umeri, indicând un loc din spatele sau.
-Pai, căpitane "am totul sub control", din câte știam eu, nu exista omleta flambata.
Își inchise ochii, întorcăndu-se cu încetinitorul. Conținutul tigaii se carbonizase complet, lăsând în urma sa un miros greu de suportat. Tata tuși de câteva ori, apucând cu disperare un prosop de pe bufet.
-Ce-ai de gând sa faci cu aia? am întrebat, rânjind.
Luke era un tata incredibil din toate punctele de vedere. Dar, vedeți voi, cei extrem buni la anumite chestii, trebuie sa aibă și defecte pe masura. De ce doamne nu putea sa fie praf la ceva ce nu putea contribui la eventuala noastră moarte?

Își lasă capul în piept, trecându-si mana prin șuvițele sale de culoarea mierii. În ochi i se citea înfrângere și repulsie. Nu suporta sa recunoască ca exista ceva pe lumea asta la care sa nu fie bun.
Mi-am dres vocea, incrucisandu-mi brațele la piept.
-Aștept.
-Draga, extraordinara, perfecta mea fiica...
-Început promițător. Da, dragul, extraordinarul, perfectul meu tata?
Rânji arătându-si incisivii de un alb fără cusur.
-Ferească, cât semeni cu maica-ta.
Mi-am desenat cu ajutorul aratatorului o aureola de îngeraș deasupra capului și l-am îndemnat sa continue.
-Mă declar înfrânt... crezi ca ai putea sa preiei tu de aici? Trebuie sa fac un dus...
Am aprobat, grăbindu-ma spre fereastra pentru a o deschide larg. Tata îmi mulțumi cu o înclinare a capului și se grăbi spre baia de sus.

Prima mea grija a fost sa îndepărtez obiectul în cauza de pe flacara încă existenta a aragazului. Am privit lung tigaia, gândindu-ma ce obiect periculos poate fi în mana persoanelor nepotrivite.
-Am uitat sa te întreb!
Am tresărit, întorcăndu-ma pe jumătate spre ușa.
- Da, tata?
Își dezlega sortul de la spate și mi-l posta în fata.
-Vrei asta?
Am dat din cap în semn ca nu, izbucnind în ras.
-Tu ești unica mămică model pe care o cunosc!

N.A: Aaa..!! Nici nu va dați seama cât de dor mi-a fost sa scriu la aceasta serie. :)) Mai greu cu inspirația în ultima vreme, dar sper ca a ieșit acceptabil și acest capitol. Nu ezitați sa îmi spuneți părerea voastră. Simt ca îmi pierd cititorii tocmai pentru ca las prea multe cărți neterminate. /: Promit sa o termin pe aceasta. ^.^