1

4K 190 14
                                    

Case îi prinse fața între palme apoi o sărută.
Adora tot la ea: parfumul dulce, vocea subțire, părul roșu, talia îngustă...

– Pui, spuse Faith așezându-și mâinile pe pieptul băiatului. Suntem în public!

Sărutul devenise încet-încet unul flămând fără voia lui Chase.
Deseori se întâmpla asta iar, dacă nu ar fi fost în mijlocul trotuarului, cei ar fi ajuns și mai departe.

Şatenul se îndepărta puțin de ea, mâinile lui coborandu-i de pe obraji pe tors.

– Îmi pare rău, spuse fără să fie cu totul sincer. Dar e greu să mă abțin când am în fața mea o asemenea fată.

Faith își mușcă buza de jos cu subînțeles, făcându-l pe băiat să se lupte cu impulsul de a o săruta din nou.

Cei doi se cunoscuseră la finalul anului școlar iar pe timpul verii respective avuseseră parte de o iubire... aventuroasă.

– Ei bine... Faith se ridică pe vârfuri și își apropie buzele de urechea lui Case. Mâine o să fiu singură acasă, îi șoptise aceasta apoi îl sărută scurt pe gât,  chiar în locul sensibil pe care îl descoperise acum câteva săptămâni.

Relația lor era una mai mult erotică decât romantică, dar niciunul dintre ei nu se plânsese de asta.
Ba chiar păreau să prefere lucrurile așa.

Mâinile băiatului se încordaseră aproape instant pe mijlocul fetei și o trase mai aproape de el.

– Nu fii prea nerăbdător, pui.

Faith se desprinse de el și se îndreptă spre blocul ei.
Chiar înainte să intre în casa scării, se oprise și-i  trimise șatenului o bezea.

Ursulet [boyxboy]✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum