2✒

2.3K 209 9
                                    

Salut, jurnalule,

      Eu și prietenii mei mereu glumim unii pe seama altora. Așa fac prietenii până la urmă, glumesc, dar într-o limită. Astăzi a venit din nou rândul meu. Glumele pe seama mea sunt mereu cam la fel și de obicei se ivesc atunci când eu resping vreo fată sau n-o bag în seamă. Prietenul meu cel mai bun începe mereu cu glumele, dar când ajung într-un anumit punct tot el se asigură că le oprește. Punctul maxim sunt atunci când spun în glumă că poate sunt gay. Se pare că lui Peter nu-i place să audă astfel de glume pe seama mea.
      Desigur, nu mereu se găsește cineva să zică că-s gay. Dar azi Anne a încercat să glumească în acest sens. Nu m-am supărat, niciodată nu mă supar din cauza unor glume. Tot ceea ce fac glumele când sunt numit gay este să mă facă să mă gândesc dacă chiar nu o fi așa.
      Oare nu cumva nu am găsit nici o fată pe placul meu, pentru că, de fapt, nu fetele sunt cele care mă atrag?

Jurnalul unui asexualUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum