Jurnalul unui asexual

24✒

Salut, jurnalule,

        Astăzi este luni. De dimineață l-am așteptat pe Peter în fața supermarket-ului din apropierea liceului ca să ne luăm ceva de ronțăit pentru azi, cum facem de obicei. Mă simțeam puțin ciudat, neștiind ce trebuia să fac atunci când Peter v-a ajunge. De obicei cuplurile când se văd se sărută sau se îmbrățișează, dar îmi era puțin jenă să fac asta. Nu din cauză că ar avea Peter ceva, pur și simplu n-am mai fost niciodată într-o relație și încă îmi e greu să mă obișnuiesc cu ideea. Mai ales că de azi Peter nu mai este doar prietenul meu cel mai bun, și va trebui să mă obișnuiesc și cu asta. Prea multe chestii cărora trebuie să le fac față deodată.
        Partea cea mai rea din chestia asta este că trebuie să le spun părinților. Nu știu cum vor reacționa. Nu îmi e frică că mă vor da afară din casă sau ceva, până la urmă sunt părinții mei, nu cred că au inimă să facă asta. M-am tot gândit la varianta asta și nu sunt genul de oameni care să aibă ură, mai ales pentru fiul lor. Și nici dacă o să spună că nu-s de acord cu relația noastră nu prea contează pentru mine, oricum nu pot să mă oprească să mă întâlnesc cu Pete. Îmi e frică să nu-i rănească vestea asta. Mereu m-au bătut la cap cu faptul că vor să am o iubită, nu cred că și-au închipuit vreodată că băiatul lor va fi într-o relație cu prietenul lui cel mai bun. Nu vreau să fie dezamăgiți de mine.
        Stăteam și priveam în jur după Peter, având în cap imaginea tristă a parinților mei. 'Trebuie să-mi iau cumva gândul de la asta' m-am gândit și când am băgat mâna în buzunar ca să-mi scot telefonul l-am văzut pe Peter venind spre mine, având zâmbetul lui specific. Am început să zâmbesc. A ajuns lângă mine și i-am plasat un sărut scurt pe buze, ceea ce l-a făcut să chicotească. Când am făcut gestul ăsta a fost mult mai ușor decât am crezut, și deloc ciudat. A luat-o înainte, intrând în magazin.

"Dacă iar nu o să aibă chipsuri cu paprika jur că mă pun în fund pe jos, rup o foaie din caiet și scriu o reclamație!" A spus el, luând-o hotărât spre raionul unde se aflau chipsurile.

"În cazul ăsta vom ajunge abia la a 3-a oră." Am râs scurt după ce am făcut comentariul.

"Vlad, e serioasă treaba! Deja nici nu mai știu ce gust au chipsurile cu paprika din cauza lor! Știi că chipsurile cu paprika..."

"Sunt iubirea vieții tale. Deja spui asta minim de 6 ori pe zi. " am spus, dându-mi ochii peste cap.

"Toate astea doar pentru că aici nu au o gamă variată de chipsuri!"

"În cazul ăsta voi scrie și eu o reclamație 'Stimați angajați de la Mega, aduce-ți naibii chipsurile alea nenorocite cu paprika ca prietenul meu să nu-mi mai  facă viața grea.' " Pete îmi aruncă o încruntătură rapidă peste umăr. Ajungem în fața raionului și căutăm amândoi produsul cu pricina, fără vreun rezultat.

"Nu se poate!" Țipă Pete, atrăgând atenția celor din jur. Își pune ghiozdanul pe un umăr, scoate primul caiet pe care-l prinde și rupe o foaie, continuând după să caute un pix.

"Pete, te rog, ia-ți alt fel de chipsuri și să plecăm odată!" Peter continua să caute în ghiozdan.

"Vlad, dă-mi un pix. " a spus, închizând ghiozdanul și uitându-se la mine.

"Chiar faci asta, Peter?" L-am întrebat, încrucișându-mi mâinile la piept. El a dat din cap afirmativ. Am oftat și i-am întors spatele, am luat o pungă de chipsuri cu sare și una cu cașcaval, apoi am plecat să iau niște biscuiți.