Jurnalul unui asexual

16✒

Salut, jurnalule,

     Am plecat mai devreme de acasă și m-am dus în același parc. Speram ca și Peter să vină ca să vorbim despre ceea ce s-a întâmplat ieri. Azi parcul era plin de copii și părinții lor sau bunicii, deci nu aveam cum să mai stau pe leagăn. M-am așezat pe o bancă ce se afla la umbra unui copac, așteptându-l pe Pete. Chiar dacă nu l-am anunțat că voi veni, speram să se gândească că voiam să vorbim și să apară.
     După câteva minute a apărut și s-a așezat lângă mine pe bancă, fără să spună nimic. Ne uitam unul la altul, eu așteptând ca el să vorbească primul și, probabil, el aștepta ca eu să zic ceva. Deja liniștea devenea destul de stânjenitoare, așa că am vorbit eu primul.

"Ce ai zis ieri... ai vorbit serios?"

"Da." A răspuns el direct. "Uite, scuze. Nu voiam să afli așa. Dacă te simți ciudat în prezența mea acum, înțeleg." Tristețea din vocea mea lui îmi rupea sufletul.

"N-am nimic împotrivă că mă placi. N-aș putea niciodată să mă îndepărtez de tine, ești persoana ce mi-a fost mereu alături." Peter a zâmbit și i-am zâmbit înapoi. Voiam să zic că mereu va fi cel mai bun prieten al meu, dar dacă el spera la mai mult și îl răneam spunând asta?

"Doar că... De ce nu mi-ai zis că ești gay atunci când te-am întrebat?" Am întrebat și Peter a râs.

"Pentru că nu sunt. Îmi plac fetele, ca băiat te plac doar pe tine" ultima parte a spus-o mai mult șoptit "Deci aș fi bi, nu gay."

     După ce a zis asta nu a mai zis niciunul nimic ceva timp. În acel moment mă simțeam stânjenit, niciodată nu a fost o asemenea liniște tulburătoare între noi. Speram că nu se va termina cu prietenia noastră, așa ceva nu se putea întâmpla. Mereu mi-am imaginat că eu și Peter vom fi nedespărțiți, împreună pentru totdeauna. Un asemenea lucru să ne dezbine, să ne facă să ne simțim ciudat în compania celuilalt era de neimaginat.

"Îmi pare rău că am făcut toată scena aia cu Anne ieri. N-am vrut să spun toate lucrurile alea." A spus el, rupând tăcerea ce începea deja să mă macine.

"Erai nervos, te înțeleg perfect. Până la urmă a fost prea proastă să se compare cu tine. Nimeni niciodată nu s-ar putea compara cu tine!" I-am spus iar el a râs, luându-mă prietenește cu brațul pe după umeri.

"Știu. Nici măcar tu nu te știi la fel de bine cum te știu eu." Am râs împreună, pentru că era adevărat.

     Am mai stat un timp în parc, vorbind despre mai multe lucruri, abandonând subiectul anterior. Când ne-am hotărât să mergem la liceu toată lumea ajunsese, inclusiv Anne, ce și-a aruncat priviri ucigașe cu Peter, dar m-am prefăcut că n-am observat. Ne-am așezat în bancă, ea venind la noi.

"Nu mă așteptam să mai vorbești cu el după declarația pe care ți-a făcut-o ieri. Adică, serios, Vladimir, Peter ia prea mult control asupra vieții tale! Nu crezi că se crede puțin cam vrea tare? Mai ales să fie așa arogant să spună că el te va avea, de parcă ești un simplu obiect." A spus Anne încet, încât să auzim doar noi. Peter a deschis gura să-i răspundă, dar i-am luat-o eu înainte. M-a enervat tare ceea ce a zis.

"Singura arogantă de aici ești tu! Nu știu cum îndrăznești să încerci să mă influențezi spunând toate astea despre Pete. El tot ce face și spune este pentru binele meu sau pentru că așa l-am rugat. Și poți deja să renunți la ideea de a mă face să mă îndrăgostesc de tine. Ai pierdut de prima dată când te-ai răstit la Peter." Am spus, iar amândoi au rămas cu gura căscată. Nici măcar Pete nu se aștepta să am o asemenea reacție, dar felul cum Anne crede că e mai bună ca Peter mă enervează la culme.

"Ești doar confuz. Când te vei gândi mai bine să știi că te voi aștepta. Chiar îmi pasă de tine, Vladimir." A spus și a plecat.

     M-am întors la Peter și i-am zâmbit, iar el mi-a ciufulit părul blond. A intrat proful de fizică și a început ora. Dar eu m-am gândit la momentul când eu și Peter ne-am sărutat și el roșise, iar eu am crezut că de rușine, atunci când mi-a spus că am mai putea încerca odată teoria lui și după mi-a spus că glumea, el poate vorbind serios, și atunci când mi-a povestit cum e să fii îndrăgostit și descrierea lui acum mi se pare că seamănă într-un fel cu prietenia noastră. Nu aveam habar de cât timp mă place Peter, dar felul visător, sclipirea din ochii săi și zâmbetul acela în timp ce povestea erau așa inocente, așa drăgăstoase. Toate astea îmi creează o căldură în sulfet.