18✒

930 131 10
                                    

Salut, jurnalule,

      Astăzi am primit un mesaj de la Pete cum că vrea să îmi prezinte pe cineva. Prima dată m-am gândit că vrea să îmi facă cunoștință cu vreo fată cu care avea el impresia că mă potrivesc, după nu m-am mai gândit la nimic și am acceptat să ne vedem la o cafenea.
       Am ajuns primul, cum fac mereu, și am ocupat o masă afară, fiindcă era frumos. Nu după mult timp apare și Peter, iar lângă el se afla o fată. Când erau aproape de mine i-am observat nuanța de verde a ochilor foarte asemănătoare cu a lui Peter și m-am gândit că e sora lui de mult pierdută sau ceva de genul. Parcă începusem să văd și asemănarea dintre ei. M-am ridicat și am dat mâna cu Peter, apoi mi-a prezentat-o pe fată.

"Ea e Roisin. E iubita mea." Am dat mâna cu ea și m-am prezentat ca cel mai bun prieten al lui Pete, ea zâmbi spunând "Știu"

       Ne-am așezat toți trei și am văzut că de fapt nu seamănă deloc cu Peter, exceptând culoarea ochilor.

"Peter mi-a spus multe despre tine." A zis ea, iar eu am zis doar "Tare.", fiindcă eu nu auzisem nimic despre ea.

       A urmat un moment ciudat de liniște, foarte strânjenitor, care nu a durat mult, dar mie mi s-a părut o veșnicie. Peter s-a ridicat și a zis că merge el să aducă băuturile, lăsându-ne pe noi să mai vorbim. Am vrut să protestez, dar poate o făceam pe Roisin să creadă că mi se pare că-i nașpa sau ceva. După ce Peter a plecat mă uitam la mâinile mele, gândindu-mă ce naiba ar trebui să zic. Stând și frecându-mi capul încercând să găsesc un subiect de conversație o aud cum râde. Îmi ridic privirea și văd că se uita la mine. Râde cumva de mine?

"Pete mi-a spus că ești cam timid." Pete? Îi zice Pete? Eu? Timid? Am râs, neștiind ce altceva să spun.

       Voiam să îi pun câteva întrebări despre ea și Pete, dar nu știam dacă e ok să o întreb pe ea sau să-l întreb pe el. Am decis să le păstrez pentru prietenul meu și am întrebat-o lucruri despre ea. Era veselă și zâmbitoare, exact ca Peter. Până să se întoarcă el am aflat că îi place baschetul, cântă la pian și culoarea ei preferată e mov. Ea nu m-a întrebat pe mine nimic și am dedus că poate știa câte ceva despre mine, n-am de unde să știu ce i-a povestit Pete despre mine.

"Vă înțelegeți bine?" A întrebat Peter, luând-o de mâna pe Roisin.

"Da. Vlad e foarte de treabă și drăguț, exact cum ai zis." M-a deranjat că mi-a zis Vlad, numai prietenii buni îmi zic așa, dar n-am comentat.

       Am stat la cafenea cam o oră și ceva, în care am povestit diferite chestii și Roisin era o tipă chiar de treabă. Mi se părea că se potrivește cu Peter. Eu am plecat împreună cu Peter, iar Roisin s-a dus la ora de pian.

"De cât timp o cunoști?" Îl întreb imediat cum ne îndepărtăm de iubita lui.

"De cam o săptămână. Nu-i drăguță?"

"Și poți fii împreună cu o persoană așa de repede? Nu îți trebuie mai mult timp să o cunoști?"

"Mnu. Depinde și cât de repede avansează lucrurile."

"Mie de ce nu mi-ai zis nimic despre ea?"

"Am spus că îți zic când voi fi împreună cu ea. Acum știi despre ea, ai cunoscut-o de unul singur."

"De cât timp sunteți împreună?"

"De ieri. Putem termina interogatoriul acum?"

"Scuze." Spun eu puțin jenat. "Vă stă bine împreună!"

"Mulțumim!" Spune Peter foarte vesel.
"Înțeleg toate întrebările pe care le-ai pus, nu trebuie să îți ceri scuze. Ești supărat că nu ți-am zis și nici nu înțelegi nimic din toate chestiile astea cu relațiile." Pete făcu o pauză "Încep să cred că ești un asexual aromantic."

"Poate." Am aprobat, gândindu-mă că poate chiar așa e.

       Are dreptate că nu pot înțelege relațiile. Nu înțeleg cum acum o săptămână a spus că mă iubește și se certa cu Anne pe care dintre ei îl voi alege, iar acum e cu fata asta Roisin pe care o știe "de cam o săptămână". E prea complicat pentru mine ca să înțeleg.

Jurnalul unui asexualUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum