7✒

1.5K 202 51
                                    

Salut, jurnalule,

      A doua zi băieții n-au mai vorbit deloc de fete, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că poate Peter a avut un mic amestec în asta. Nu m-am gândit nici măcar o secundă că le-a spus ceva din discuția noastră de ieri, fiindcă Peter mereu a știut să abordeze o situație cu finețe.
      După terminarea orelor am mers la mine acasă cu Peter și Anne. Anne era o fată de încredere, iar Peter i-a explicat situația și ea a fost de acord. De abia după ce a plecat acasă, Peter mi-a spus că Annei îi place de mine și de aia a acceptat.
      Ne aflam toți trei în camera mea, iar eu eram curios de ce urma să se întâmple. Nu eram entuzismat deloc, voiam doar să văd dacă teoria fără logică a lui Peter ar putea fi adevărată. Anne s-a apropiat de mine și și-a unit buzele cu ale mele, apoi și-a lipit corpul tot mai mult de al meu.  Mă simțeam ciudat simțind-o pe Anne așa aproape de mine. Nu era ciudatul pe care trebuia să îl simt, din câte îmi explicase Peter, ci ceva ce mă făcea să vreau să o îndepărtez. M-am desprins din sărut și m-am îndepărtat de ea. N-am simțit deloc plăcere și i-am informat pe cei doi despre asta.

"Mai merită să încerc și eu?" Gândi Peter cu voce tare, privind concentrat la podea. După câteva secunde s-a așezat lângă mine pe pat. Anne a ieșit din cameră, nedorind să vadă ce urma.

      Stăteam amândoi și ne uitam unul la altul. Ezitam să facem orice mișcare. Îl puteam înțelege pe Peter că nu voia, fiindcă nici eu nu voiam.

"Eu zic să ne oprim aici și să-l declarăm experiment eșuat." I-am spus lui Peter.

"Dar dacă va merge?" Am răspuns la întrebare dând din umeri.

      Peter și-a făcut curaj, inspirând și expirând de câteva ori. S-a întors spre mine și m-a întrebat dacă sunt pregătit, deși cred că el trebuia să fie cel pregătit. Ne-am hotărât să numărăm până la 3, dar 3 s-a transformat în 5, 5 în 10 și tot așa până Anne a deschis ușa nervoasă ca să vadă ce naiba tot facem.

"Da-ți-vă odată o limbă! Doar nu vreți să muriți pe patul ăla?" A țipat ea și a trântit ușa.

      După ce ne-am făcut curaj ne-am unit în sfârșit buzele, iar Peter și-a strecurat mâna sub bluza mea, făcându-mă să mă simt puțin cam incomfortabil, lăsându-se pe spate cu mine peste el. N-am simțit nevoia de a-l împinge ca la Anne, dar nici atingerile lui nu-mi provocau plăcere. M-am îndepărtat de Peter, care era roșu în obraji. Probabil se simțea stânjenit de ceea ce tocmai s-a întâmplat. I-am propus să nu mai vorbim despre asta, iar el a dat absent din cap. Poate că n-ar fi trebuit să facem asta, pare cam abătut.
      Am mai stat puțin cu Anne, apoi a plecat acasă, iar Peter a rămas la mine peste noapte.

Jurnalul unui asexualUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum