Jurnalul unui asexual

17✒

Salut, jurnalule,

       După ce am refuzat-o pe Anne m-am alăturat din nou grupul, fiindcă nu mai aveam nici un motiv să stau izolat cu Peter, și toți m-au primit de parcă n-aș fi plecat niciodată. Nu au insistat să afle ce problemă am avut, dar erau cu toții fericiți că acum eram bine.
      Anne nu a mai încercat nimic cu mine, probabil așteaptă să vin eu la ea sau ceva de genul, dacă nu cumva și-a dat seama că nu merită atât de multă agitație pentru cineva ca mine. Se poartă ca înainte  cu mine, de parcă nu am avut niciun fel de discuție, de parcă nu ne-am certat și n-a zis nimic de rău despre Pete.
      Ce mi se pare foarte ciudat este că ea și Peter se poartă frumos unul cu celălalt, de parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Nu-și aruncă priviri urâte, nu se evită, nu se ceartă (deși au fost momente când putea fi iscată una), nu se jignesc. Cel puțin nu i-am văzut niciodată să o facă, și am fost foarte atent. Nu pot să cred că amândoi au trecut peste ceea ce s-a întâmplat atât de ușor. Eu unul nu pot uita și dacă aș fi fost în locul unuia dintre ei cred l-aș fi evitat pe celălalt. Mereu mă uit la ei și mă aștept să se întâmple ceva, dar nu se întâmplă nimic. Nu pot să îmi dau seama cum acționează amândoi atât de matur.
      Uneori mă gândesc că poate au avut o discuție și s-au decis să fie prietenoși unul cu celălalt doar de fațadă, în fața tuturor ca nimeni să nu încerce să îi împace, poate să se afle într-un fel de unde a început cearta și grupul nostru de prieteni să se împartă pe părți, ca mai apoi cercul nostru să se destrame cu totul. Dar cred că gândesc mult prea departe și dramatic, în ultimul timp am văzut multe seriale cu dramă în exces.
      Alteori mă gândesc că pur și simplu au îngropat cearta fiindcă nu le mai pasă în felul ăla romantic de mine, și-au dat seama că a fost o porcărie și putem fi cu toții prieteni. Varianta asta mi se pare cea mai plauzibilă și fără scenariu de serial. Bine, aproape fără scenariu de serial, pentru că tot e un fel de porcărie.
      Poate că totuși încerc să gândesc mult prea departe, poate că se poartă amândoi cum se poartă pentru că niciodată nu a însemnat ceva pentru ei cearta aia și eu sunt singurul prost care a rămas fixat pe ea.
      Dacă stau să mă gândesc, cearta asta nu a fost chiar o ceartă așa mare. Singura chestie e că Anne s-a crezut mai bună decât Peter și nu pot trece peste asta. Mereu când mă uit la Anne nu pot să nu mă gândesc la asta. Ei, să-i mai mult de mine decât îi pasă lui Pete? Să spună că el nu mă ajută cu nimic? Nu l-a înjurat pe Peter sau ceva, dar pur și simplu nu pot crede că a putut spune asta. De abia că mă cunoaște, cum poate spune asta? Peter mă știe de atâția, mă înțelege în totalitate și sunt sigur că-i pasă de mine, nici nu mă pot îndoi de chestia asta. Anne nu poate să vină și să creadă că ei poate să îi pese de mine, când ea nu a trecut prin absolut nimic cu mine, chiar dacă are ea impresia să mă "iubește", ce naiba o mai fi și iubirea asta de nimic. Și nici măcar pe partea asta pe care nu o înțeleg eu numită "iubire" sunt sigur că tot nu are cum să-l bată pe Pete.
     Poate că totul este așa de bine între ei pentru că și-au cerut scuze sau ceva, însă mă cam îndoiesc de asta. Peter nu a mai pomentit numele Annei când ea nu-i prin preajmă și nici nu i-a mai cerut nimic, nici măcar o gumă de mestecat, iar el iubește guma de mestecat.
      Aș vrea să pot trece naiba odată peste porcăria asta la fel cum a trecut Peter, dar nu pot și nu știu de ce.