Roses from Robert

22 octombrie 2017~Robert

Partea a II-a

Unde ești? Iar mă lași baltă? De ce îmi faci asta?
Stai calmă, nu te las baltă.
E aproape 12 și niciun semn de la tine.
Ok, vrei să ne întâlnim? Bun, vino în sala ta de clasă, ne vedem acolo.

Am vazut-o, era așa de frumoasă, chiar dacă nu încerca. Nu puteam să nu o observ, ochii mei o aveau că ținta de fiecare dată când era prin preajmă. Avea o rochie roșie, asemenea unui trandafir, părul brunet ce îi puneau ochii pătrunzători în evidență. Era ea.
Când am ajuns în sala de clasă, văd umbra ei că se apropie. Inima stătea să îmi sară din piept.
- Hei! spuse acesta intrând în cameră neștiind unde să se uite prin întunericul ce o înconjura.
M-am apropiat de ea, îi puteam simți respirația, era emoționată.
Muzica se auzea prin boxe, era un vals liniștit.
- Dansezi?
- Aș vrea, dar nu pot vedea nimic.
- Ai încredere, spun eu luând-o de mână și purtând-o pentru câteva clipe ce aveau să dăinuie în amintirea mea pentru mult timp de atunci.
- Chiar nu te pot vedea? șopti ea, și făcându-mă să o simt mai aproape că oricând.
- Nu încă prințesă, spun eu dorind ca acele momente să dureze o veșnicie.
Câteva piruete ne despărțeau împrăștiindu-i parful și aducând-o apoi aproape de mine. Voiam să o sărut, însă după aveam să o doresc mai mult. Cum nu o puteam avea, nu am făcut acest pas, să mă cufund în parfumul ei, să o inconjor cu brațele mele, să o simt aproape era cel mai bine pentru momentul acela.
După terminarea dansului eu i-am pus la gât lănțișorul pe care i-l luasem, și i-am dat buchetul de trandafiri și biletul.
- Mersi, spuse ea uitându-se mai bine la medalion, văzuse că avea forma unui trandafir. Am devenit un clișeu.
- Probabil, dar ești unică oricum.
- Da, sigur, un "clișeu unic", spuse aceasta ghemuindu-se în brațele mele. Apropo, ți-am scris și eu ceva, m-am gândit să știi și tu ce simt, așa cum și tu îmi spui.
Mi-a dat un bilet, cu greu pentru că întunericul făcea totul mai greu și totodată mai frumos.
- Mulțumesc, chiar apreciez.
- N-ai pentru ce, chiar mă simt norocoasă că sunt cu tine acum.
- Eu sunt și mai norocos să te am aproape, am spus eu strângând-o în brațe.
- Dacă ăsta e un vis, te rog nu mă trezi, spusese ea ghemuidu-se la pieptul meu.
Am stat așa câteva clipe, până când l-a văzut pe fratele ei mergând pe hol agitat.
- Hei, eu trebuie să plec, cred că fratele meu mă caută.
- Bine, ai grijă de tine!
- Și tu, spuse ea punându-mă pe obraz.
- Pa, prințesă!
- Pa!
Am stat în întuneric și am continuat să o port în mintea mea pentru restul serii.

M-am uitat la ceas, 23:59.

N/A: În prima variantă a capitolului Rachel îl sărută pe Robert, dar am zis să nu grăbesc lucrurile.