Ca în fiecare zi, am găsit un trandafir și un bilet. Nu am vrut să îl deschid până nu ajung acasă. Ziua a trecut greoi, timpul parcă stătea în loc, tot restul zilei am stat cu capul pe bancă privind pe fereastră. Mă gândeam cum puteam scăpa din nebunia asta. Nu puteam zice că nu îmi plăcea, dar nici bine nu-mi făcea.
Se înserase, iar eu am ajuns acasă. Am urcat la etaj, am încuiat ușa camerei, și am început să citesc.
" Sunt o picătură de ploaie strivită între pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gând hoinar, rătăcit în mintea ta, roua dimineții târzii incediate de soare, secunda boabă de nisip căzută in clepsidră. Mă doare că nu te am lângă mine.
~tipul cu trandafiri~"
Mi s-au înmuiat picioarele. Nu puteam crede că o persoană putea simți asta pentru mine.
Îți place scrisoarea?
Da, mersi, dar nu trebuia. Vreau să fi sigur pe ceea ce simți. Nu trebuie să faci toate astea dacă nu știi ce simți.
Crede-mă că sunt foarte sigur de ceea ce simt, și efectiv mă trezește la viață.
Nu mai știam ce să zic, rămăsesem fără cuvinte.
Gata, te-ai rușinat?
Eu? Niciodată.
Somn ușor, prințesă, ne vedem mâine!
Mda, poate te văd, dar nu o să știu cine ești.
Da, asta e corect.
Noapte bună!
Noapte bună, prințesă!
CITEȘTI
Roses from Robert
Cerita PendekNu erau deajuns 365 de zile pentru a-i arăta cât o iubește. Asta era el, era compus din fiecare moment petrecut împreună, fiecare zâmbet, fiecare întâlnire neașteptată a privirilor. Nu își călca orgoliul pentru oricine, însă i s-au aprins călcâiele...
