Îndrăgostit de o criminală

Capitolul 4: evadarea

Tata a pleacat acum, într-o misiune adevarata cu mai mulți agenți timp de 2 săptămâni. Sunt pedepsit, nu am voie sa mă mai duc la ea. Pffff, de parca inainte aveam voie sa interactionez cu detinuii. Dar atâta timp cat este plecat nu are cum sa știe ce fac.   Nu mai daca din întâmplare s-ar uita pe camere cea ce nu ai sa vezi. Mă duc in bucătari si iau porția mea de spaghete de aseară. Le încălzesc. Iau si un pahar cu apa. Cobor cu ele la subsol . Deschid usa de la subsol cu piciorul, deoarece mainile mele erau ocupate. Ea era tot acolo, nu a plecat. Deschid ușa celulei si intru in încăpere.

- Hey, mă gândeam ca ti-e foame... Am spus eu

-Ăăă nu știu...LOGIC CA IMI ESTE FOAME NU AM MANCAT DE 4 ZILE. Săraca.. Ii dau farfuria. Scot o cheie furata din biroul tatei si ii dezleg încheietura din acel lant. Tata imi spune mereu unde isi pune lucrurile, acum ma simt destul de prost, el are încredere in mine si eu il trădez asa. Ea se uita la mine mirata. Apoi rapid isi schima expresia feței in neutru, fara nicio expresie. Sigur nu stie de ce am facut asta. Nici eu nu stiu. Se apuca sa mănânce. Verific daca pe telefon am vro notifiare, nimic, ca de obicei. Pana la urmă la ce ma aștept? Sunt izolat aici. A terminat de mâncat. Se ridica in picioare, e chiar înalta. Dar nu mai inalta ca mine   ^-^. Cați ani o avea? Se uita încruntată la cuțitul de pe masa. Se duce dupa el si îl ia. Mă trântește de perete si îmi pune cuțitul la gat.

- T...te pot scoate de aici, doar lasă-mă. Am zis smucindu-ma. Ia cuțitul de la gatul meu, zâmbind in colțul gurii

- Hă, ești in stare? a zis jucandu-se cu manerul obiectului ascutit printre degete. Imi dau ochi peste cap. O iau de mana, tragand-o dupa mine. Nu a zis nimic in privinta asta. Trecem pe langa alte celule. Criminala zambea ironic fiecarui detinut. Ajungem in parcare. Urcam intr-o mașina, pornesc motorul. Nu știam ca ai carnet. a zis ea zambind

- Cine a zis că am? Nu ma! Nu știu cum sa conduc! Nu-i mașina mea. Poate nu ar fi trebuit sa zic asta... bravo mie.

-Nu vreau sa mor, copile! conduc eu. Iesim din mașina ca sa facem schimb de locuri. Calcă pe accelerație. Își pune centura din mers. Acul care indică viteza
urca brusc. Ea doar râdea. Se apropie o curba. O ia perfect. Stau lipit de scaun, afundandu-ma cât de bine puteam in el, ținând strâns centura in mâini. Mai bine mergeam eu.

- Vrei sa murim? Ce ai? am țipat

- Adică? La ce te referi? Cum poate fi așa de calma? CUM?!

-Am avut 90km/h într-o curba!

- Si?  e buna mașina... Cunosc modelul asta. Nu mai zic nimic. Se aud mașini de politie in spatele nostru. Ma uit in oglinda ca sa-mi confir Simt cum accelerează mai mult. Daca pățim ceva, o sa-mi plătească ea spitalizare. Imi e frica sa ma uit si cât avem acum

- De ce nu oprești mașina? am intrebat. M-a privit scurt.

- Desteptule, așa o sa ne prindă! Face o pauza, ia o curba. Ai un pistol pe aici?

-Mda. Am raspuns. Am vazut-o cum a strans volanul in maini si a zambit.

- DAMI-L.

Caut pistolul, il gasesc, verific daca e incarcat. Spre bucuria ei este. Sper sa nu-mi zboare creierii. Îl dau ei, ezitand putin. Se uita pe bordul mașinii încruntată. Apasă pe un buton. Isi trece cu limba peste buze. Deschide geamul. Se tine bine de plafon cu o mana, isi pune un picior pe usa si iese pe geam. Ma uitam la ea ca la felul 14. Stai ce? A durat ceva pana sa procesez...... e nebuna! Sta cu picioarele pe plafonul mașini. Ce bine ca s-au terminat cu curbele. Macar e drept drumul, altfel am fi intrat intr-o stanca. Un zgomot m-a facut sa tresar si sa-mi astup urechile. De afara se auzeau focuri de arma. Privesc in oglinda, polițiștii incearca sa traga in nebuna de sus. Mi-am intors capul linistit. Ochii mi s-au marit instant, pe drum se apropie o curba. Viteza e prea mare ca sa fac ceva. S-a zis cu viitorul meu.
Măcar sa încerc sa o aduc pe nebuna asta  înapoi in mașina sa nu murim.