Believe in what you see

Story about another world

               Capitolul 6

       Dupa ce noaptea a cazut asupra orasului Mayo,am hotarat sa ma pregatesc de plecare si sa vad daca bunica doarme .Ma imbrac intr-un tricou negru precum intanericul de afara si pantaloni de treling,parca imi erau un pic mici.Verific daca rucsacul este complet, precum in seara precedenta .Eram gata de plecare,cobor in curte si merg sa vad daca bunica doarme.Spre surprinderea mea era pe mica terasa din fata casei.

-Ce faci bunico?

-Bine ...astept sa vad steaua polara.

-De ce vrei sa o vezi?

-Pentru ca imi este dor de mama ta...Care a uitat sa mai vina pe aici.

-Nu a uitat ci doar uraste locul asta,dintr-un motiv personal.

-Stiu si intr-un fel anume bine face.

-Ii stii motivul?

-Nu conteaza!(Se ridica in picioare)

-Bunico eu ma pun la somn.

      Incuviiteaza din cap si fara sa mai zica ceva se intoarce si intra in casa.Privesc spre cer si vad steaua polara,aici se vede foarte rar.Am vrut sa o strig pe bunica dar am renuntat.

     Fug repede in camera mea,in hat rucsacul si ies.Dar hotarasc sa nu incui usa,ca in cazul in care bunica vrea sa verifice sa creada ca sunt in camera si sa nu mai intre.Las si scara pusa si o pereche de papuci.Sa fie convingator.Curtea nu era luminata de loc luna parca a ramas in culcusul ei dr ceara.Si nu avea de gand sa vegheze asupra oamenilor,asupra mea.Privesc o data in jur si pornesc spre gradina,prin iarba care parca nu ma lasa sa trec.Era asa de mare si plina de viata,ma cuprinde un sentiment ciudat,dar il icnor.

     Intru in padure si trag aier in piept,pentru a prinde un pic de curaj dupa ce as intamplat cu acel baiat care zicea ca e prietenul meu cel mai bun din copilari si acea cafenea cu acel om care vorbea intrun mod asa straniu.Parca curajul ma cam parasise,dar nu renunt.Privind printre copaci inalti pana la cer, imi aduc aminte de semnele lasate de mine. Ma uit dupa ele dar pursisimplu nu le mai gasesc.Cautand cu disperare imi revin in memorie imagini din trecut.

   Cum cineva alerga ca si cum era alergat de ceva ,ceva ce vrea sa il ucida .Incerc sa merg dupa imaginile pe care le vedeam.Padurea semana toata,fircare frunza era la fel si nimic nu puteai distinge de nimic.Precu intrun vid absolut,dar totusi simt ca calc exact acolo unde trebuie.La un monent-dat imaginile dispar,cand ridic ochii, eram in fata o cascada care se varsa intr-o pestera subterana, era fantastica.Desi era un intuneric de ne patruns parca cascada emitea o scanteie de lumina in prejurul ei.Si ochii mei pareau sa vada ca ziua,ciudat si de ne inteles.Cum se face,ca desi am cutreerat toata padurea in ani care au trecu eu nu imi amintesc sa fii gasit nici o cascada.

   Trecand peste acest fapt am facut o poza cascadei,si doua trei poze in prejur.Ma intorc si incerc sa imi dau seama cat de departe sunt de gradina bunici.Nici o sansa sa ma intorc fara incurcaturi,aveam putine sanse sa ma intorc fara sa ma prinda ziua .Eram cu adevarat pierdut,pentru ca am auzit ca si cum ceva sa lovit de luxiul apei,ma intorc repede.Prin aceasta intoarcere,am pierdut imaginea pe unde trebuie sa o apuc pentru a ma intoarce.Ma uit la cascada si acolo nu e nimic care sa merite atentie.Asa ca plec ,intr-o directie total gresita.

     Realizez tarziu ,abia dupa ce merg circa o ora.Mi-au trebuit cam treizeci de minute sa ajung la cascada de la gradina bunici.Ar fii trebuit sa ajung inapoi...chiar cred ca mam pierdut.Ma opres si privesc in jur,vad niste frunzaris care se misca mai tare ca restul,care de fapt nu se misc,pentru ca nu era vant.Ma trecut un fior rece si ma cuprins un sentiment ciudar de dejavu.