Rânduri de cristal

Dorință mai mare

E iarnă, e vară,
e toamnă, furtună amară
în sufletul meu.

Și plâng, de dorință
Să am ce nu pot,
Să sufăr în pace,
Să simt: mă sufoc.

Simt aerul rece.
Simt gheața din pumn.
Simt venele calde
Și inima-n gratii.

Să sar, să zbor,
Să m-arunc și să cânt.

Să fie doar vară
în sufletul meu.
Să nu mai existe
Regrete în eu.

Scriu versuri.
Scriu gânduri!
Nu-i poezie.
E doar realitatea,
Aici, pe hârtie.

Și vreau să mă pierd.
Să fie doar bine,
Să nu mai tot cad
în plâns și suspine.

Și vreau tot mai mult.
Eu vreau o trezire,
un dulce fior,
şi-o adâncă mâhnire.

Mâhnire amară,
Tu, crudă tristețe,
Voi, lacrimi din marea
Regretelor mele.

să fiu.
să exist.
să trăiesc bucuros,
cuprins de uimire,
cuprins de un foc.

Doar Tu poți așterne
Un râu, parcă-i har
o dragoste mare
şi fără hotar.

Şi-atunci, printre ramuri
mai goale ca mine,
s-iveşte o rază,
mai mare, spre mine.

Ea poartă o veste,
Un sol ca de pace:
Să fie lumină!
Treziți-vă toți!

şi-apoi, mai ușor,
să vină iar vara.
şi-n mine, în toți porii mei
Să fie iar soare, nu noapte, nici ploi.