Oh, dragă Charlie...

Capitolul 6 → „Rațiunea nu e inclusă astăzi în meniul zilei"

 → „Rațiunea nu e inclusă astăzi în meniul zilei"

    Mă trezisem cu o durere imensă de cap. Cred că mă foisem o jumătate de oră prin pat de dimineață în speranța că o să-mi treacă starea de ebrietate. Nu era cine știe ce, însă eu nefiind obișnuită, făceam din lucrul ăsta o problemă majoră.

    Apoi, mă decisesem că cel mai bine ar fi să-mi ofer o porție bună de mâncare. Spre norocul meu, mama nu insistase cu întrebările. Deși era trecut de doisprezece noaptea, ajunsesem înaintea ei acasă, așa că trecusem neobservată. Tot mă întrebam pe unde umblase, însă îmi amintisem că trebuia să își ajute o prietenă, deci probabil rămăsese până târziu prin vecini.

    Iar de dimineață, doar se preocupase să vadă dacă sunt bine. Ca de obicei.

    Îmi pregătisem niște ouă fierte cu cașcaval și castraveți după care mă așezasem în fotoliul din sufragerie. Îmi țineam farfuria alături, având laptop-ul în brațe.

    Mă chinuisem foarte mult să fac rost de el, aproape că am fost și prinsă.

    Dar acum totul e bine și frumos. Probabil că vechiul proprietar deja și-a cumpărat altul. 

    Mama stătea lângă mine când începusem să caut despre stările de ebrietate. Când am întors privirea spre ea, am văzut că se uita curioasă când la mine, când la ce apăruse pe ecran.

    — Pentru facultate, îi explicasem scurt.

    Încuviințase din cap, văzându-și de ale ei.

    Conform surselor de pe Internet, mă aflam cumva între faza a doua și a treia. Amețeli încă mai aveam, dar starea de greață dispăruse pe timp de noapte.

    Dar asta nu mă ajuta prea mult.

    — Mama, ce faci după o beție?

    Observasem că tot la mine se uita, așa că îmi deschisesem Word-ul și dădusem copy-paste, punând repede un titlu care suna destul de bine.

     — Vrei să știi cum să-ți revii după o mahmureală?

    — Ceva de genul ăsta.

    — Ceai de ghimbir. Vezi că îl ai deja pe masă.

    Clipisem de câteva ori înainte să îmi întorc capul și să văd că, într-adevăr, deja îmi pregătise un tratament.

    — O să-ți reducă răul de mișcare.

    Tonul ei era destul de calm. Mă ridicasem încă privind-o. O analizasem atent, dar nu observasem nicio urmă de supărare.

    Când degetele mele atinseseră paharul cald, răsuflasem cuprinsă de acea căldură alinătoare.

    — Cum de... ? începusem eu a-i cere explicații când am luat o gură din ceai.

    Mă strâmbasem. Nu-mi plăcea deloc gustul.

    — Nu e ca și cum nu am observat când te-ai trezit aseară și ai vărsat. Sau să menționez de faptul că în dimineața asta ai mers în toate felurile, numai drept nu?

    — Ar putea fi și o bună temă pentru cursuri, gen să ne interesăm despre persoanele dependente de alcool. La Bazele Asistenței Sociale am putea face asta, ar ajuta și să ne dezvoltăm gândirea critică prin atingerea unor astfel de subiecte.

    — Mhm, mormăise mama când terminase de aranjat și ultimul teanc de haine. Până atunci tu bea-ți ceaiul.

    Aruncasem o privire prin încăpere, stând lângă chiuvetă și pregătită să îmi arunc așa-zisul ceai de ghimbir prin scurgere.