Oh, dragă Charlie...

Capitolul 5 → „Nesiguranța este o hienă patetică"

→ „Nesiguranța este o hienă patetică"

    În momentul acesta, vreau să fug. La propriu. Mă gândesc dacă viteza mea ar fi suficient de rapidă ca să ies în doar câteva secunde de aici. Simt un nod în gât, chiar și după ce prietenul nu prea politicos al lui Ethan îmi dă drumul, iar eu mă dau cu câțiva pași în spate.

    Nu știu dacă cineva ca el se poate numi prieten. Presupun că tot ce știe să facă este să manevreze chitara, în rest... mai are de lucrat.

    — Îmi retrag cuvintele.

    Își ridică o sprânceană întrebător, iar eu îi răspund printr-un oftat, în timp ce îmi dau ochii peste cap.

    — N-ai deloc talent.

    Cuvintele mele determină un rânjet prostesc pe fața lui.

    — Presupun că o să-ți mulțumesc și pentru asta...

    — Charlie?

    Mă aplec în dreapta, privind dincolo de umărul chitaristului și el se întoarce, la rândul său, printr-o piruetă simplă. Amândoi țintim același loc. Sau, mă rog, aceeași persoană.

    Ethan stă doar la câțiva pași depărtare și îmi oferă o privire blândă, dar plină de uimire, însă imediat ce își mută privirea, atenția fiindu-i captată de chitarist, mușchii maxilarului îi zvâcnesc.

    Nu pot să citesc și expresia prietenului său din moment ce sunt poziționată în spatele lui.

    Fără să piardă din timp, Ethan se îndreaptă fulgerător spre locul în care mă aflu eu și, când ajunge, în sfârşit, aproape de mine, privirea îi redevine blândă, însă încordarea nu îi dispare.

    În spatele lui, zăresc și o a treia persoană apropiindu-se.

    — Oh, persoana mea preferată!

    Noah mă îmbrățișează prietenește și îmi zâmbește călduros.

    — Tare mult speram să te mai văd! buzele mele se arcuiesc. Pare cel mai normal și de treabă dintre toți. Ce zici, ești mâine liberă pentru o întâlnire?

    Bine, poate că nu e...

    Îmi citește nesiguranța din ochi și se vede nevoit să-mi explice:

    — Aaa, nu pentru o întâlnire cu mine. Eu nu invit, ei mă invită pe mine, îmi face cu ochiul. Mă refeream pentru o întâlnire cu prostănacul de acolo, îmi sugerează și își înclină capul spre Ethan.

    Îmi ia câteva secunde să procesez ceea ce îmi zice și să-mi dau seama de două lucruri: primul ar fi că mi se face o propunere să ies cu cineva de zici că întâlnirile ar fi la reducere, iar al doilea lucru pe care îl observ este orientarea lui sexuală.

    — Ești gay? mă trezesc întrebând fără să realizez că mai sunt încă doi oameni pe lângă noi... și încă alți cincizeci în local.

    — Oh, nu fi și tu prostuță! îmi mângâie umărul stâng. Crezi că ne mai aflam noi doi pe aici dacă îmi plăceau fetele? Eu nu pierd vremea.

    Îl caut pe Ethan din priviri și îl surprind uitându-se urât la chitarist. Acum, că el s-a întors spre noi, îl pot analiza ușor. Nici nu se sinchisește să îi întoarcă încruntarea lui Ethan, ci se uită direct spre mine.