Aşează-te puțin te rog,
Şi-ascultă-mă atent.
Prefă-te că eşti psiholog
Şi eu sunt pacient.
Te voi privi doar dintr-o parte,
Nu vreau să-mi fie frică.
Căci eu pe lângă tine, Moarte,
Mă simt atât de mică.
Încearcă doar să mă asculți,
Răspunde-mi de-o să ştii.
De ce te-alungă atât de mulți,
Şi vor să nu mai fii?
Te las puțin să te gândeşti,
Şi-mi pari cam supărată.
Dar prea posomorâtă eşti,
Oare-ai zâmbit vreodată?
Prin ochii-ți trişti văd vise mari,
Şi iartă-mă de te-ntrerup.
Chiar nu ți-e milă să separi,
Un suflet de un trup?
Eu înțeleg că îți faci treaba,
Şi că din greu tu tragi,
Dar spune-mi, Moarte, care-i graba,
De-mi furi oamenii dragi?
Spre câte trupuri te îndrepți
Şi seceri ca nebuna?
Sau crezi c-avem mai multe vieți,
Nu, Moarte! Avem una...
CITEȘTI
Refugiu
PoetrySă asculți de oameni pentru un minut Te vei transforma în pură jucărie Tre' s-asculți de tine şi nimic mai mult Şi să construieşti fără ca ei să ştie.
