Refugiu

Toamnă în sufletul meu

— Cumplită, Toamnă, ce-ai făcut?
    Tu n-ai ştiut c-o să mă doară?
    Acum...unde a dispărut?
    Iubirea mea de-o vară.

— Copilă dragă, chiar nu ştii?
    Că țipi la mine în zadar.
    Iubirea voastră de copii,
   O să-nflorească-n vară iar.

— Şi ce voi face înc-un an?
    Lipsită de iubire.
    De ce mă laşi aşa în van?
    Aşa eşti tu din fire?

— E dulce-amară firea mea
    Nu cred c-ai să-nțelegi vreodată.
    Căci am iubit şi eu cândva,
    Dar am fost blestemată.

— Nu înțeleg ce vrei să spui,
    N-ai fi în stare să iubeşti.
    Pe unde treci, unde te pui
    Pe toate, Tu, le ofileşti.

— Puteam iubi şi eu odată
    Dar aveam voie doar puțin
    Şi am ascuns iubirea toată
    În suflet, fără să m-abțin.

   Astfel, copilă, am încălcat
   Porunca cea tomnească.
   Că-n suflet ce am adunat
   Începuse să-nflorească.

— Şi Vara? Ce e cu dragostea din ea?
    De ce-i atât de caldă?
    Cu-o mână alungă vremea rea
    Cu-o mână mă dezmiardă.

— Vara? Vara mi-e sora mijlocie.
    O prea iubită doamnă!
    Dar o ascund fără să ştie,
    În sufletul meu de Toamnă.

    Oricum, eu pot doar să sfârşesc:
    Iubiri, frunze şi veri.
    Lasă iubirea. Tu, pune-mă să ofilesc.
    Te rog! Atât să-mi ceri...

—Toamnă, nu vreau minciuni şi scuze
   Nici să-mi eviți privirea.
   Usucă flori, usucă frunze,
   Dar nu usca iubirea.