M-am întors în Seul după trei luni de la moartea mamei. Tot ce ținea de Daegu îmi aducea aminte de zilele când trăiam amândouă în apartamentul nostru micuț. Când ne uitam la filme sau mă învăța să gătesc. Îmi spunea să nu ascult muzică rap cu prostii, pentru că nu este frumos pentru o domnișoară sau îmi dădea sfaturi despre cum să mă comport cu foști iubiți.
Acum am aproape douăzeci și unu de ani, nu știu dacă sunt deja o femeie, dar cu siguranță sunt destul de matură încât să încep de la capăt, într-un oraș necunoscut.
Am vândut apartamentul plin de prezenta mamei, și mi-am cumpărat un loc mic, călduros, într-o zonă liniștită a acestui oraș. Nu știu dacă aș fi putut găsi ceva mai bun, dar am căutat doar două zile, în speranța că voi putea pleca cât mai repede.
Acum e noapte și mă plimb pe un bulevard tixit de magazine, dar îmi place. Îmi place aglomerația și gălăgia, magazinele și mirosul de primăvară. Acum pot sa spun că am rămas singură. Prietenii mei au rămas în trecut, am plecat fără să spun nimănui. Mi-am schimbat numărul de telefon și mi-am închis conturile de SNS pentru că vreau să mă uite, am început să urăsc să socializez.
Încă nu mi-am căutat ceva de muncă pentru că mi-au rămas bani din vânzarea apartamentului pentru încă vreo două luni, dar aș vrea să încep din nou. In Daegu îmi câștigam banii de buzunar din ședințele foto pe care le făceam cunoscuților, dar aici nu mă știe nimeni deși locuiesc de aproape o lună. Socializarea nu a fost niciodată preferata mea.
Aleg unul din standurile cu mancare și mă așez pe scaun după ce îi spun acelei femei de vârsta mijlocie să îmi aducă ceva de mâncare. Am ieșit zilnic să cutreier orașul dar niciodată nu am mâncat afară. Femeia vine cu mâncarea pe care am cerut-o și o sticlă de soju.
- Nu am cerut și băutură.
Îi spun râzând jenată iar ea îmi face cu mâna să mă opresc în timp ce îmi toarnă în pahar.
- Din partea casei, te-am mai văzut acum câteva zile pe aici, tot singură.
Dacă mama ar trăi, nu m-ai fi văzut de loc. Îi mulțumesc respectuos pentru băutură și iau câteva înghițituri deși nu am o toleranță prea mare la alcool. Mâncarea era delicioasă așa că nu am ezitat și am mai cerut o porție, în timp ce slicla de soju era aproape goală iar picioarele mele total instabile.
După ce mănânc până simt sunt gata să explodez îi las acelei femei banii pentru toată consumația, chiar și pentru sticla de alcool și plec clătinându-mă pe picioare.
Încep să râd, iar câteva persoane se uită ciudat la mine, totuși continui să merg. Nu mai știu în ce parte e casa mea, nu mai știu nici in ce cartier e. Totul e în ceață.
Deschid ochii și îi simt de parcă o mie de ace mi-ar fi înțepat retina, așa că îi închid la loc. Capul mă doare îngrozitor dar totuși mă ridic de pe perna roz, pufoasă. Camera îmi e total necunoscută și primul lucru care îmi trece prin minte e să verific daca încă am hainele pe mine. Respir ușurată și mă dau jos din pat simțindu-mi gâtul uscau, însă lipsa apei nu este prioritară acum. Îmi văd telefonul pe noptieră și îl înșfac. E zece dimineață. Ce am făcut noaptea trecută? Știu doar că am băut, apoi nu îmi mai amintesc nimic.
Ies din cameră și privesc holul mare și luxos. Sunt într-un palat? Înaintez de parcă aș fi teleghidată până în living și telefonul îmi alunecă printre degete când realizez în casa cui mă aflu.
- Te-ai trezit?
Acea femeie mă întrebă zâmbind în timp ce se joacă cu copilul și singurul lucru după care mă uit este o ieșire.
- Tatăl tău este în birou, poți să mergi, sunt sigură că nu îl deranjează.
Și chiar asta am făcut. Am intrat în camera pe care mi-a indicat-o, fără să bat, și îl surprind pe acel tată, cu alte câteva persoane. Mă privește, zâmbește, și se ridică în picioare. Ar vrea să vină lângă mine, e emoționat, și atât de enervant. Nu îl suport.
- Ce caut aici?
- JoKang, te simți bine?
Îmi ignoră întrebarea fapt ce îmi provoacă mai mulți nervi decât mi-aș fi închipuit. Mă deranjează că după atâta timp în care nu m-a văzut încă ignoră ceea ce îi zic, la fel ca în ziua în care i-am spus că îl iubesc și l-am rugat să nu plece, dar a zis " îmi pare rău" și am rămas doar eu și mama. Mama care a murit iubindu-l.
- Te-am întrebat ce dracu' caut aici?
Fața lui se schimbă într-una serioasă și aprobă încet în timp ce se așează la loc pe scaun iar eu stau nemișcată lângă ușă, cât mai departe de el. Mai sunt alte patru persoane. Trei bărbați tineri și o fata.
- Aseară am fost sunat de la secția de poliție. Ai bătut doi băieți, din fericire i-am convins să nu depună mărturie și am putut sa te iau.
- Bine.
Mă întorc și apăs pe clanță, iar ușa se deschide. Nu m-am mai bătut cu cineva din liceu, de când m-am mutat în Daegu dar se pare că odată cu revenirea aici, îmi revin și vechile obiceiuri.
- JoKang, stai. Ce faci în Seul? Mama ta știe unde ești?
Mă opresc chiar înainte să ies din biroul lui, mă întorc și trântesc ușa în urma mea. Mă doare atât de tare încât încep să râd ca să ne înnebunesc.
- Mama mea? Ai vreun drept să vorbești despre ea? Chiar tu? Nu îți e rușine?
- O să o sun, să o anunț că ești aici.
Ochii mă înțeapă și la final lacrimi încep să iasă afară, fără ca eu să le dau voie. Mama l-a iubit atât de mult, mai mult decât s-a iubit pe ea iar el nici măcar nu știe... cum poate să fie atât de nepăsător, sunt atâtea luni...
- Nu poți să vorbești cu ea...
Îi spun și zâmbesc în timp ce îmi șterg lacrimile de pe față.
- Mama a murit.
Sper să vă placă 😋
