Încă îl mai iubești

Capitolul 9

-Da-mi voie să te ajut!

Christian îmi oferă ajutorul său când mă vede scuturându-mi pantalonii plini de nea, tot din pricină lui. Când a spus că o să ne jucăm cu zăpadă, mă așteptăm la făcutul unui omuleț. Insă el s-a referit la o bulgăreală în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare piesă vestimentară îmi e imbibată în apă, deoarece zăpada, care a ajuns pe ele, s-a topit din cauza căldurii pe care corpul meu o emană. Nu am mai avut parte de o astfel de experientă de foarte mult timp, cred că de când am fost aici ultima dată.

Habar nu am cât e ceasul, însă soarele începe să apună și am o vagă impresie că este în jur de oră cinci. Cerul arată mirific, în tonuri de roșu și portocaliu. Ador această priveliște și aș putea-o admiră la infinit, dar în curând voi începe să dadai din toate încheieturile. Dinții deja-mi fac asta.

- Mulțumesc, șoptesc, afișând un zămbet timid.

- Tremuri.

Dau aprobator din cap, iar pe față să apare o grimasă.

- Nu am mai avut parte de o astfel de experientă de foarte mult timp. Nu sunt obisnuită cu clima New York-ului, îi explic.

El chicotește zgomotos și să fiu a naibii dacă glasul lui nu e cea mai superbă notă auzită vreodată, în întreagă mea viată. Zeci de fiori îmi străbat șira spinării când Christian își strecoară degetele printre ale mele. Asta e cel mai dulce gest, comentează subconștientul și îl aprob, fără să meditez prea mult. Și Byron a făcut acest gest, insă nu am simțit ce simț în momentul ăsta. Îl cunosc pe Christian de doar câteva săptămani, dar parcă simț că îl știu de o viată. Mă simț atât de bine în compania să, simț sentimentul de acasă.

- Trebuie să te avertizez. Dacă ai de gând să stai mai mult timp prin preajmă mea, și eu sper să ai, deoarece începe să-mi placă prezența ta, vei avea parte de multe experiențe de genul ăsta. Uneori mă comport copilăros.

- Pană acum nu ți-a plăcut? îl întreb sceptică. Știu că nu am fost tocmai o prezența agreabilă, dar nici foarte rea nu am fost. Țin să cred că spune acest lucru doar să mă necăjească, el e Christian.

- Nu prea.

Îmi pun mâinile în sân și îl privesc supărată. O spune doar să mă necăjească, însă orgoliul meu se arată nerușinat din întuneric. Și totuși, văzându-l în față mea, cum razele soarelui, ce aproape că dispare, se revarsă peste chipul sau, făcându-i ochii să pâră mult mai electrizanți decât de obicei, nu pot să nu zâmbesc.

***

După ce Christian și-a făcut damblaua cu zăpada, am pornit amândoi spre apartament. Afară se lăsase din ce în ce mai frig, temperatură resimtindu-se în corp cu câteva grade mai puțin. Am reușit într-un final să o sun pe Blair și să o înștiințez că vin curând acasă, dar ea știa acest lucru. Mi-o zisese și Chris, dar am vrut să mă conving singură.

- Ce zici dacă am vedea toți trei un film? îl întreb, afișând un zâmbet mic, când intrăm pe ușă blocului. Aici, temperatură este cu câteva grade mai redicată decât afară, dar nu suficient cât să te dezmorțești.

Christian nu apucă să îmi răspundă. Telefonul îi sună în buzunar, dar, în ciudă faptului că el tot respinge apelul, persoană aflată la celălalt capăt al firului se încăpățânează și continuă să sune. Nervos, mă roagă să îl scuz două minute și se retrage afară, răspunzând.

Recunosc, curiozitatea mă macină pe interior, dar nu atât de mult încât să încerc a află cu cine vorbește Chris. Prin gând îmi trece fulgerând Byron și mă întreb unde o fi mers după discuția de la spital. A fost destul de clar când a spus că va rămâne aici, iar ceva din interior îmi spune că prezența lui îmi va crea probleme, deși mă străduiesc cu greu să cred contrariul.