Încă îl mai iubești

Capitolul 6

          Netezesc rochia neagră pe care o port, analizând-o atent, pentru a nu rămâne vreo cută. Christian ar trebui să ajunga din minut în minut, pentru a merge să luăm cina, iar eu tind să cred că nu sunt gata încă.

          Firește că am acceptat invitația lui! Faptul că a făcut asta mi s-a părut un gest drăguț venit din partea lui, în ciuda situației prezente între noi. Trebuie să recunosc că e și puțin bizar. Invitația lui a venit pe neașteptate, exact ca și comportamentul rafinat de seara trecută. Nu îmi făcuse o impresie prea bună încă de când l-am cunoscut. Parea acel tip de bărbat macho, care are toate femeile la picioare și se comportă cu ele în cel mai josnic mod, dar poate m-am înșelat. Oricât de rău ar părea, în fiecare om există o fărâmă de bine.

          — Vai, doamnă, dar ce gătită ești!

         Blair apare ca prin magie, rezemată de cadrul ușii. Aproape uitasem de prezența sa.

          — Pleci undeva? continuă, purtând zâmbetul ei ștrengăresc pe față.

          — De fapt, chiar da. Iau cina în oraș.

          — Ia te uită! Nu ești aici nici măcar de o lună și bărbații îți fac curte, continuă să se mire, bătând teatral din palme. Cine-i norocosul?

          Nu mă sfiesc să îi dau detalii, e sora mea și am cea mai mare încredere în ea.

          — Christian Stood, vecinul de la 78.

          — Și totuși, nu crezi că e prea devreme? Abia ai divorțat.

         Dau dezaprobator din cap și îmi retușez machiajul. Pentru alții poate ar fi prea devreme și le-ar fi frică de gura lumii, însă eu aici nu am pe nimeni. Prin urmare, nimeni nu ar spune nimic. Și chiar dacă cineva ar face-o, nu trebuie să ascult fiecare bârfă care mișună în aer. Bunica Nina mergea pe un principiu: Nu poți fugi de oameni, doar pentru că unul te-a rănit. Și exact asta fac și eu

          — Suntem doar prieteni, Blair. Va fi o cină ca între amici, nimic mai mult. Și nu văd care e problema, dacă ar fi ceva mai mult. Sunt o femeie liberă și nu voi sta să-mi plâng de milă până la adânci bătrân,

         Rămân cu vorbele-n gură când inima mi-o ia la galop, exact când soneria răsună în tot apartamentul. Sigur e Christian.

          Arunc o ultimă privire în oglindă, pregătită să îmi întâmplin partenerul, dar surioara mea mă oprește.

          — Merg eu, vreau să văd cine este acest Christian, spune jucăuș, apoi se retrage.

         Amintiri de seara trecută mi se derulează în minte și nu pot crede că a fost adevărat. Christian părea cu adevărat o altă persoană — vulnerabilă, cu o inimă distrusă și gata să se refugieze lângă primul suflet care-l întâlnește. Fără sã realizez, degetele mi-au devenit răzlețe și acum îmi ating buzele — locul unde m-a sărutat. Sărutul său e atât de afrodiziac și dulce, încât doar gândindu-mă la el, picioarele mi se fac gelatină.

         Blair revine după câteva clipe, dar fără zâmbetul specific ei atunci când e entuziasmată. Fac o grimasă.

          — Aș vrea să fac o remarcă asupra lui, spune și inima deja îmi bubuie. Blair mereu găsește defecte oricarei persoane. Dar nu pot. E superb și ochii ăia, Doamne!

         Izbucnim amândouă în râs — un lucru de care îmi era dor — și o îmbrățișez strâns. Nici nu vreau să mă gândesc la momentele ce vor urma după plecarea ei, deși e aici doar de o zi.