[11]
,‚Pădurea era destul de întunecată, cu toate că era una de stejar. Lumina lunii se strecura printre frunzele şi crengile copacilor luminând uşor poteca. După câteva minute de mers, în faţa mea se deschise un luminiş. Era aproape rotund. Era aşa cum îmi amintea. Pânăr şi nucul era la locul lui. Nu am înţeles niciodată cum a ajuns acolo, dar era preferatul meu şi al lui Shane... cât de dor îmi este de el...
Am alungat repede amintirile ce începuseră să îmi invadeze mintea. Poieniţa era locul meu de joacă acum mulţi ani. Era şi încă este locul unde merg ca să scap de toţi şi toate.
Priveam nucul ce se înălţa falnic. Ştiam că undeva pe trunchiul lui se găsesc numele noastre, bătute de vânt şi ploaie. De undeva din spatele lui sclipeau o pereche de ochi. Erau căprui, foarte ciocolati. Ceea ce am spus are măcar sens?Am simţit gustul dulce al ciocolatei pe limbă. Nici nu mai ştiu când am mâncat o bucăţică, dar simţeam cum se topeşteîntr-o cascadă dulce. Era atât de real, atât de gustos.
Am ieşit din umbră şi m-am îndreptat cu paşi mici spre el. Nu făceam mişcări bruşte, mă mişcam încet pentru a nu-l speria. Nu ştiam ce este, om sau animal, dar mă atrăgea spre el ca un magnet.
Eram la mai puţin de un metru distanţă. Era un vârcolac. Puţin mai mic decât mine la statură, dar stătea în 4 labe. Nu ştiam ce culoare avea blana lui, nu ştiam nimic. Doar bănuiam că este un vârcolac, deşi eram aproape sigură. Putea fi intuiţie sau un al şaselea simţ, dar atunci chiar nu conta. Mă simţeam de parcăaş fi fost vrăjită. Nu mă puteam uita altundeva decât în ochii lui, fermecată de ei şi de gustul dulce ce îl simţeam.
Am întins mâna încercând să îl ating. Nu s-a ferit, nu s-a mişcat nici un milimetru de când l-am văzut prima dată din umbră. Aproape îi atinsem blana când...''
Ceasul deşteptător a sunat. M-am ridicat de pe pernă. Pe cât de liniştit era visul, pe atât de agitată eram. Răsuflam din greu, iar bătăile inimii mi se înteţiră. Nici nu am realizat că Abby a oprit ceasul.
- Sel! Sel! Selena!
- Cei? am răspuns parcă ieşind din transă.
- Visai. Cu ochii deschişi. Coboară pe pământ din nori.
- Scuze...
- Ai avut un coşmar?
- Da, ceva de genu'... Mă duc să fac un duş...
Mi-am luat uniforma şi am plecat la baie. Părul era ciufulit şi în toate direcţiile, respiraţia încă nu a revenit la normal şi simţeam fiori reci pe spate. Duşul cald m-a ajutat puţin, dar setea îşi spunea cuvântul. Mi-am grăbit rutina de dimineaţă şi m-am grăbit spre cantină, care se umplea destul de repede cu elevii înfometaţi.
Îmi pare rău Dan, dar azi te aşteaptă cel puţin o glumă...
Nu credeam că soarta va fi în favoarea mea atât de mult, oferindu-mi aproape pe tava nişte glumiţe.
Totul a început cu ora de fizică, când domnul Pablo s-a gândit că ar fi interesant să facem un circuit electric. Pentru că s-a dat mare fizicean, eu şi Anna am hotărât să îl lăsam pe Dan să facă experimentul singur. Până a montat el beculeţul de 3 volţi şi întrerupătorul, eu am modificat generatorul de la 4 la 24 de volţi. Atunci când la pornit, nu a observat mica mea şotie, iar becul s-a spart. Profu s-a enervat şi a început să îl certe. Ţine foarte mult la beculeţele astea mici... Mie mi se par chiar drăguţe, dar a trebui să fac un sacrificiu. L-a pus să străngă cioburile becului, iar între timp eu m-am jucat cu firele, electrocutându-l puţin. Sunt sigură că a fost mai mult decât tentat să dea în mine, dar s-a abţinut. Nu ştiu dacă a făcut-o pentru că sunt şi vampir sau pentru că sunt fată, în orice caz cred că a avut nevoie de multă voinţă.
