[9]
Mi-am calculat repede care sunt şansele să scap de data asta. Chiar dacă mai reuşesc să-l duc cu zăhărelul încă o dată, nu e chiar atât de prost. În câteva zile îşi va da seama şi singur cum stau lucrurile, iar până atunci mai poate intra în multe belele.
Am hotărât că e mai bine să îi spun, altfel discuţia asta va reveni până se va lumina singur.
- Deci mai nou sunt un lup? a întrebat ridicând o sprânceană.
- Nu, nu eşti. Însă poţi deveni unul dacă îţi doreşti.
- De ce aş vrea să devin unul?
- Nu ştiu. Spune-mi tu!
- Simplu: nu vreau să devin unul. Acum îmi spui şi mie despre ce adevăr vorbeaţi?
- Dan, ai înţeles greşit... dar n-am lăsat-o să termine pe Abby.
- Foarte bine! Lasă, Abby, are dreptul să ştie. Poţi să te aşezi.
Dan s-a aşezat cu Lilly pe una din canapele, iar eu cu Abby pe cealaltă.
- Cu ce vrei să încep?
- Cu începutul.
- Dacă vrei de la începutul începutului, trebuie să te anunţ că istoria e foarte lungă.
- Doar spune-mi o data!
- Bine. Nu-mi spune că n-ai observat absolut nimic ciudat de când ai venit aici.
- Faptul că mergeţi în fiecare vineri în club, iar duminică sunteţi toţi la biserică.
- O să recunosc, nu mă aşteptam să începi cu asta, da' fie. Ne place să ne distrăm, să dansăm. Plus de asta, în club găsim băutura noastră preferată direct de la sursă. Mergem la biserică pentru că, deşi pare incredibil, credem în Dumnezeu. Acolo ne putem simţi aproape de El, ne dă putere.
- Putere?
- Da. Altă întrebare?
- De ce jumătate din cei pe lângă care treceau spuneau: ‚‚Ce păcat că e luat!'' şi tot felul de lucruri asemănătoare?
- Îţi aminteşti când ‚‚ai visat'' că Lilly te-a muşcat? am întrebat folosind ghilimele în aer.
- Da...
- Ei, bine, n-a fost un vis. A fost real. Pentru că Lilly te-a muşcat şi ţi-a lăsat câteva grame de venin eşti acum marcat, ceea ce în termenii noştri înseamnă că eşti marcat şi nu aveam voie să ne atingem de tine. Altceva?
Mutra lui era nepreţuită. Gura lui era uşor deschisă, surprins de informaţiile pe care i le dădeam. I-a luat câteva secunde să îşi revină.
- De... de ce m-a muşcat?
- Ţi-am spus: pentru a te marca.
- Dar de ce să mă marcheze?
- Pentru a te proteja. Daca nu, primul care te-a văzut ar fi sărit pe tine şi în doi timp şi trei mişcări ai fi fost mort.
- Dar cum...
- Uite, o să dăm cărţile pe faţă: Lilly e un vampir, Abby e un demon şi eu sunt jumătate vampir, jumătate înger. Asta e şcoala noastră: plină de îngeri, demoni, vampiri şi vârcolaci.
În secunda următoare a sărit de pe canapea şi a zbughit-o spre uşă. Tipic... În mai puţin de o secundă am ajuns în faţa lui. Era speriat, foarte speriat, ca să nu mai zic în stare de şoc. A făcut câţiva paşi în spate.
