Cursă cu diavolul

Capitolul 6

-Mă urăști ?

- Ar fi mult mai simplu ...

Îmi ținea mâna în a lui ,iar cu cealaltă conducea volanul mașinii .

-Unde mergem ?intreb privind apusul din fata noastra

Eram pe marginea muntelui , sau asa ii spun eu pentru ca este sigurul drum din oras construit pe roca pura . Munte langa apa , cel mai mare paradox al naturii . El dur si de neatins , ea fluida , lina si tumultuoasa. Toata lumea stie ca apa intra in gratiile rocii ,ca reuseste sa il imbratiseze si sa ii intre in vene , in colturile mintii. Oriunde se uita muntele , la fiecare colt de strada din capul lui , da de apa , de ocean , care e acolo pentru el desi el nu isi da seama .

-Sa fim fericiti.raspunde si ma priveste zambind ,iar eu ii intorc o privire sceptica.
- Puteai sa spui ceva mai siropos de atat ?intreb privindu-l
-As fi putut sa spun orice ,dar asta e adevarul .
-Sa fim fericiti ?intreb din nou cu ironie in glas
- Nu esti fericita alături de mine ?spune si de data aceasta nu ma mai priveste ,priveste drumul din fata lui acum .

Ce însemna fericirea pentru mine ?

Pentru o secundă mi-am imaginat cum ar fi fost sa fie totul ca la început . Să fiu din nou copil inocent suna extrem de bine ... Pentru o secundă ... Apoi, pentru o secundă ,mi-am amintit de clipele în care inocența mi-a fost furată și niciodată returnată ... În secunda urmatoare mi-am adus aminte de cum am ajuns să capăt figura unui om matur, trecut prin viață ,fără să fi avut măcar jumatate din vârsta acestuia . Două secunde mi-a luat să mă gandesc la timpul pe care l-am petrecut numai cu mine . Pierdută în abisul minții mele . Apoi ,următoarele secunde de tăcere le-am petrecut gândindu-mă la momentele alături de el .

Ciudat cum în cinci secunde am putut să îmi rezum cea mai mare parte din viața mea și cum ,dacă aș fi avut răgazul ,aș fi petrecut următoarele clipe ale vieții mele gândindu-mă la cele petrecute alături de el ...

- Nu trebuie sa raspunzi .
- Da .
Rostim amandoi in acelasi timp .

Niciunl dintre noi nu mai spune nimic ,iar eu nu pot decat sa studiez umbrele care sunt facute pe bordul masinii o data cu disparitia si aparitia soarelui .
Dupa alte cateva sute de metri cotește brusc spre stanga, intr -o parcare de odihna pe marginea drumului.

- Acum putem fi fericiti .rosteste si se da jos din masina pentru ca mai apoi sa imi deschida mie portiera .

Cobor si il privesc nauca cum fuge de langa mine spre portbagajul masinii de unde scoate o patura groasa .

-Vino !striga in timp ce aseaza patura pe capota masinii apoi se urca pe ea .

Eu nu reusesc decat sa ma spijin putin de aceasta .

Privesc cum soarele se scufunda in oceanul agitat . Peste cateva zeci de minute avea sa fie seara , sa fie noapte defapt ; stelele vor iesi la suprafata ca sa lumineze întunericul asa cum fac mereu si probabil eu voi sta la fel de stinghera pe capota masinii abia atingand-o.

-Îți plac valurile ,Aimee ? il aud întreband din spatele meu .

Preț de o secundă ma întorc spre el și-l surprind privind în gol ,apoi ,brusc , se uită la mine cu aceeași privire golită de sentimente . Sau poate nu e chiar atât de goală,avea în ochi o scânteie moartă ,de parcă ceva îi apăsa sufletul ca o piatră. Oare de câte ori avusesem privirea asta în preajma lui ?

- Da . rostesc ușor ,abia sesizabil
Își mută privirea de la mine înapoi spre valuri tumultuoase ,apoi simt cum se întinde pe complet.

-Stelele îți plac ,Aimee ? mă întreabă stând cu mâinile sub cap extrem de relaxat .

Instantaneu îmi aduc aminte de noaptea petrecută pe acoperisul spitalului . Sunetul melodiei pe care am dansat zeci de minute îmi răsună și acum în cap acoperind zgomotul valurilor . Parfumul lui îmi inundă plămânii ,chiar dacă se află la o distanță considerabilă. Nici nu ar fi contat daca ar fi fost aici acum sau nu . Eu l-as fi simtit lângă mine la fel de real cum a fost atunci .

- Le iubesc . rostesc de data asta ceva mai tare cuprinsă de nostalgia amintirilor

-Și ele pe tine . șoptește ușor în urechea mea

Cum ajunsese lângă mine fără ca eu să îmi dau seama ? Cum reușea acest băiat să mă faca să îmi pierd așa de tare stăpânirea de sine ?Cum , în viața asta ,putea cineva să îți fure gândurile și de ce ?

Se spune că un prieten este omul cu care îți permiți să vorbești ca și cum ai vorbi cu tine însăți . Că poți să scoți orice perlă fără să fii îngrijorat că te-ar judeca ,numai ca eu nu pot să spun nimic în preajma lui ,nimic din ceea ce îmi trece prin cap și nu pentru că mi-ar fi frica de judecata lui ,ci pentru că singurele mele gânduri sunt despre el ... Și dacă noi nu suntem prieteni atunci ce suntem ?

-De unde știi asta ? mă găsesc strigând când pleacă de lângă mine spre balustrada ce delimita solul de prăpastie

Mă privește îngândurat ,neîntelegând ce vreau să spun .

-De unde știi că mă iubesc stelele ,Lucian ?

Începe să râdă ,oprindu-se la jumătatea drumului . Se întoarce spre mine ca mai apoi să mă privească intens fără ca măcar să scoată un sunet . Privirea golită de sentimente ce o avusese cu cateva momente înainte se prechimbase acum într-una intensă ,aproape diabolică . Mă privea acum de parcă știa că ceea ce vede este al lui , de parcă avea să fie pentru totdeauna , atât de intens încât ,pentru câteva clipe ,am crezut că se uită cu totul în altă parte .

-Lucian ? rostesc cu speranță

Parcă trezit la realitate expresia feței i se îmblânzește ,iar pe chip îi apare un zâmbet cuceritor, ușor amuzat .

-Pentru că ,Aimee..... .

-Pentru că.. ?

Încet se apropie de mine ,analizând fiecare pas pe care îl face .

Ajuns în fața mea își ridică privirea din pămât și îmi prinde mâna într-a lui .

-Pentru ca și eu .....

Cu o frână bruscă și muzica la maxim  o altă mașină oprește lângă a noastră . Portierele se deschid și patru băieți urmați de o fată își fac apariția .

-Heeei ,Luci.strigă toți patru în același timp fericiți să îl vadă pe băiatul din fața mea .

-Natalie . rostește el și o privește pe fata cu părul blond prins într-o coadă de cal și cu ruj roșu mat ,de parcă ar fi văzut o fantomă

-Mă urăști ,străine ? întreaba aceasta și se apropie încet de noi

-Ar fi mult mai simplu ...îi răspunde