Unconditionally // book two

Capitolul 47

Harry's POV

Strazile sunt pline de oameni fericiti, iar lumina tuturor braduletilor si saniilor ce sunt agatate peste tot aproape ma orbesc. Aceasta parte a orasului pe care o stiu destul de bine este mai linistita decat celelalte strazi ale Londrei. Urmez traseul din mintea mea, si in sfarsit zaresc micul bar, la aproape zece metri departare.

Oh, deja pot sa miros toate aromele si toate bauturile de aici. Imi bag mana in buzunar, in cautare de bani. Se pare ca nu m-am gandit sa-mi iau portofelul.. Bravo, Styles!

Imi trag o palma in minte, apoi merg in continuare spre micul local. Deschid usa cu putina tragere de inima, dar imediat imi zaresc toti fostii tovarasi de pahar. Se uita la mine ca la Dumnezeu. Stiu, stiu, am o reputatie destul de buna pe aici.

Le fac tuturor cu mana, apoi ma indrept spre barul la care Stacey sta. Nu am mai vazut-o de luni bune!

-Styles! Mai, mai mai! Craciunul te aduce pe la noi.. sau alta problema? ma tachineaza ea in timp ce ma urc pe scaunul inalt.

-Da, nici mie nu mi-a fost dor de tine, ii zambesc cu ironie.

-Deci, cu ce te pot servi in aceasta minunata seara de Craciun?

-Cu tot ce ai, mai bun, raspund scurt, si ea isi ridica sprancenele in mirare, apoi noteaza comanda, si agata hartia pe un fir atarnat deasupra capului ei.

-Mike! striga ea. Styles s-a intors!

De dupa niste perdele, apare batranul si prietenosul Mike.

-Heeei! Amicee! saluta el. Nu te-am mai vazut de o caruta de timp! Ce naiba ti s-a intamplat, huh? Te-ai spovedit? rade de mine.

-Cam asa ceva, soptesc incat numai eu ma aud.

-Serveste-l pe Harry cu tot ce ai mai bun, Mike. Se pare ca avem un 16, chicoteste Stacey.

-Un 16? Uhh, amice! Mama ta te-a dat spre adoptie sau ceva?

-Haha, Mike, haha! spun serios. Adu-mi comanda si gurita mica.

Mike dispare dupa perdele, iar Stacey se apropie de mine.

-Deci, cum o mai duci? Nu am mai auzit ceva de la tine.

-Te intereseaza? i-o tai.

-Daca te-am intrebat, inseamna ca ma intereseaza, nu? rade.

-Am cunoscut o fata..

-Ooooh, asta explica totuul! isi mareste ochii iar zambetul ala nu-i dispare de pe fata.

-Mda..

-Si? A avut SIDA si ti-a dat si tie de esti asa trist?

Imi ridic ochii din pamant, si ii dispare imediat zambetul.

-Oh, amice, tu chiar esti ranit? intreaba.

Imi mut privirea, si analizez meniul cu bauturi.

-Mike! Este mai grav! Nu e un 16! E un.. 15.

De dincolo se aud cateva sparsaturi si o injuratura, apoi Mike iese de dupa draperii.

-Oh, Doamne, Styles! Nu credeam ca o sa ajungi vreodata la un 15!

-Nici eu, ii raspund.

Ei noteaza tragediile cu numere. Cel mai grav este 10, iar cel mai banal este 25. Scara aceasta a numerelor este destul de ciudata. O tragedie gen, ti-a murit pisica, se incadreaza intre 25 si 24, depinde de situatie. Iar o moarte in familie se noteaza cu 13. Probabil va intrebati ce este mai rau decat 13?!