Înapoi în trecut

Capitolul nouăsprezece

           

      Își privea atent corpul în oglindă, fiecare cicatrice care avea să se ducă în timp. Așa cum dispăruse și durerea, cu toate că fusese chinuitoare. Se putea mișca din nou așa cum își dorea și se putea bucura de viață fără ca Jax să fie în fiecare secundă în spatele ei, atent să nu se prăbușească. Durerea fizică nu mai era o problemă, dar psihic, emoțional se simțea devastată. Nu voia să își amintească cum ajunsese în acel stadiu, nu voia să îl învinovățească pe el pentru asta, deși o parte din ea știuse mereu că toate dezamăgirile din viața ei aveau mai mult sau mai puțin legătură cu el. Îi era teamă să pună în balanță momentele în care suferise din vina lui și cele în care fericirea o copleșise. Pentru că știa, era aproape sigură care dintre cele două ar fi cântărit mai mult. Dar nu dorea să caute acea certitudine. Îi făcea rău să se gândească la trecut, chiar dacă cu Jax se întorcea din nou și din nou acolo. Totul părea să o ia pe un drum pe care și-l dorise încă de când îl cunoscuse: erau ei doi, fericiți și nimic nu le mai stătea în cale. Sau aproape nimic. Știa că misterul era capabil să mențină aprinsă flacăra unei relații, dar misterul din jurul lui Jax o absorbea cu totul.

      Întinse brațul și trase halatul din suport. Nu locuia cu Jax, însă o bună parte din lucrurile ei se aflau în acel apartament. Cum relația cu mama ei se deteriorase aproape în întregime, rar îndrăznea să mai doarmă acasă. Jax o ducea la o școală, venea după ea, avea grijă să aibă tot ce își dorește și încerca să o facă fericită. Schimbarea aceea era binevenită în viața ei, dar ca în orice alt moment în care ar fi putut fi fericită, simțea că e doar linișea de dinaintea furtunii. Nu știa cum era să fie întru totul fericită, cum era să nu se gândească la nimic altceva în afară de situația prezentă. Își dădea silința și încerca să mențină totul perfect, cu toate că se simțea adesea pe cale să izbucnească - ca un vulcan ce are să erupă. Își dorea să existe sinceritate deplină în relația lor, dar simțea întotdeauna că cerea prea mult de la el. Și poate că o parte din ea nu își dorea să îi știe cele mai întunecate secrete, nu dorea să afle nimic din ceea ce le-ar fi putut tulbura echilibrul. Pentru că știa că ceea ce avea Jax să îi spună o va îndepărta. Sau chiar dacă nu se va simți în pericol, el va încerca să o îndepărteze și nu ar fi suportat să îl piardă pentru a doua oară.

      Ieși din baie și îl găsi pe Jax întins în pat, învârtind telefonul între degetele, absent. Trecuse aproximativ o lună de când erau aproape în fiecare moment împreună, dar el continua să refuze să o atingă în vreun fel ce ar fi depășit limita pe care o impusese în momentul în care ajunsese mai mult moartă decât vie în apartamentul lui. Era frustrant, dar înțelegea că tot ceea ce își dorea era să o țină în siguranță, cu toate că nu ar fi fost prima dată când ar fi atins-o. Era un lucru care rămăsese doar între ei doi și care nu se repetase niciodată, pentru că el o părăsise. Se simțise atât de folosită, inutilă și Jax știa asta. O cunoștea mai bine decât oricine - dacă nu știa el ceea ce gândea, atunci nimeni altcineva nu putea ști. Și își dădea seama că amintirea aceea îi impunea acele limite, cu toate că nu i-o spusese niciodată direct.

      S-a așezat lângă el, strângându-și mai bine halatul subțire în jurul corpului. Era unul dintre acele momente în care putea simți tensiunea sexuală dintre ei, era electrizantă și o înfiora. Ca în orice alt moment în care rămâneau singuri și se priveau atât de intens. Știa că și el o simțea, că avea să o sărute și să îi dea acel halat jos, dar că nu avea să o ducă la capăt, oricât de excitat ar fi fost. Durerile pe care le simțise în urma acelui incident abia trecuseră și nu dorise să o rănească, dar în acel moment se simțea mai mult decât bine. Se întinse și îl sărută atent, apoi îi zâmbi dulce. Ceva îl tulbura în acea seară, dar nu își putea da seama ce. Școala îi fura destul de mult timp, timp în care Jax era singur. Era conștientă că se ocupa de anumite lucruri despre care ea nu avea habar, dar niciodată nu păruse îngrijorat.