ORFANII Vol. 1 Blestemul Renașterii

9. Discuții În Versuri

Am ieșit din clasa abia după ce s-a sunat și am putut să scap de Dwayne. E inutil să menționez că nu mi-a intrat nimic în cap din ce mi-a explicat. Aş vrea măcar să îmi amintesc despre ce am vorbit. Încerc să mă încurajez și să dau vina pe matematică. Nu înțeleg nimic indiferent de persoana care îmi explică... dar parcă nu începe să îmi roiască un stol de gândaci cu aripi, în stomac, atunci când îl ascult pe profesorul Gheret.

Am crescut eu jumătate de viață în casă, în stare vegetativă, dar totuși nu sunt atât de înapoiată încât să nu îmi dau seama ce înseamnă anumite stări. Poate nu e așa ca în cărți sau filme, dar furnicăturile alea stomacale și fierbințeala aia suspectă înseamnă același lucru indiferent dacă ești ființă reală sau personaj imaginar.

Începe să îți placă cineva. Începe să îți placă mult.

Stând astăzi lângă el în bancă, mai bine de 20 de minute și ascultându-l cum îmi explică Dumnezeu știe ce... mi-am dat seama că începe să îmi placă Dwayne tot mai tare.

Ceea ce e rău. Foarte rău!

Faptul că m-a acceptat iar prin preajma lui mă bucură, ba chiar am reușit să îl ajut să rămână pe linia de plutire miercuri, dar asta nu înseamnă că trebuie să îmi fac iluzii. Mi-a dat foarte clar de înțeles asta. Iar eu sunt la fel de şocată pe cât ar fi el dacă ar afla. E de-a dreptul ridicol, de-abia îl cunosc, tot ce știu despre el e că are un trecut ce ar înnebuni un om mai slab de îngeri și că îi place foarte mult muzica. Asta și faptul că totuși acel trecut a lăsat sechele puternice asupra lui.

Chiar dacă ajung să îl cunosc mai bine și să rămân la aceleași sentimente, tot cu o inimă frântă o să mă aleg, pentru că poate sunt aiurită să mă îndrăgostesc de cine nu trebuie și foarte repede, dar încă sunt realistă să nu îmi fac planuri.

Ba mai mult de atât, dacă Dwayne o să afle asta, probabil o ridice un zid și nu o să îmi mai dea voie să mă apropii.

Mi-am scuturat capul și am strâns din dinți înainte să intru la ora de matematică. Îl știu de 5 zile, nu m-am îndrăgostit. Poate mi-a atras atenția felul lui atât de diferit și faptul că, fiind atât de... distrus, mă face, într-un fel bizar, să mă simt confortabil, pentru că suntem asemănători.

Dar nu m-am îndrăgostit atât de repede.

Am continuat să îmi repet asta până când m-am convins. Din păcate, a durat tot restul testului, așa că nu doar că nu pricep matematica, dar e clar ce notă o să iau dacă în capul meu singura ecuație e Dakota + Dwayne = ?

- Ce ai făcut? Mă atacă Lucas imediat după ce am predat lucrarea. Fața mea vorbește de la sine, iar el îmi puse mâna pe umăr și făcu un botic milos. Am strâns cartea în brațe în timp ce ieșeam din clasă.

- Nu te învinui prea tare, chiar a fost al naibii de greu.

Zău?! Nici nu am observat.

- Cel mai probabil trebuie să îmi angajez un meditator. Nu reușesc să țin pasul cu profesorul.

Am ieșit pe hol, iar Lucas mă urmă spre vestiar. Mai sunt două ore, dar deja vreau să plec de aici mâncând pământul. Nu contează dacă mă duc acasă pe jos, pe furtuna asta, tot ce vreau e să mă bag sub o pătură și să nu mai ies de acolo până luni.

- Ai putea să îl rogi pe Dwayne. M-a ajutat și pe mine când nu înțelegeam matricele. Nu excelează la celelalte materii, dar matematica parcă o are în sânge.