ORFANII Vol. 1 Blestemul Renașterii

15. Iubirea Unui Monstru

Dacă nu mi-ar fi fost atât de frică pentru starea mea de sănătate, probabil mi-aş fi permis un mini-leşin în momentul ăsta, dar având în vedere că inima din pieptul meu nu îmi aparţine, m-am forţat din răsputeri să mă stăpânesc, să gândesc la rece şi să nu permit exagerării să îmi ia minţile. Cel puţin nu deocamdată.

— Alice, dacă glumeşti...

Am lăsat fraza neterminată, ştie şi ea ce vreau să spun mai departe. Nici măcar nu pot formula ameninţarea ca pe o glumă, pentru că subiectul e mult prea serios. Ea îşi muşcă buza şi începu să îşi înnoade degetele între ele, apoi se agită privindu-mi fața, ce probabil şi-a schimbat culoarea după ce am aflat că e posibil ca sora mea să fie implicată în traficul de persoane.

— Nu aş glumi cu aşa ceva, Dakota! Însă nici nu pot garanta că e adevărat, eu îţi spun doar zvonurile pe care le-am auzit. Ştii că oamenii pot exagera, aşa că nu îţi bate capul cu asta. Şi mai ales, nu te gândi că Dwayne are vreo implicare în asta.

Am respirat cu nesăţ, începând să mă plimb prin cameră. Agitaţia nu mi-a făcut bine, s-a învârtit camera cu mine, amintindu-mi din nou ca noaptea trecută am băut cu mult peste măsura mea. De fapt, nici nu am o măsură, având în vedere că nu am băut niciodată. Am nevoie de alt pahar de limonadă şi o rundă de alergat prin pădure. Da, asta o să fac. Nu îmi permit să mă gândesc acum la traficanţi de carne vie, pentru că e posibil să mi se facă rău. Nici la conversaţia pe care a avut-o Danica cu tipul ăla dubios... nu, nu o să mă gândesc acum la asta. Mai întâi mâncare, haine curate, mişcare, şi abia apoi o să îmi pun creierul la treabă. Acum e capabil doar să producă isterie în masă.

— Mi-e foame. Rămâi la micul dejun? m-am întors robotic spre Alice, la fel a sunat şi vocea mea, de parcă îmi schimbasem programul. Cam ăsta e adevărul, iar ciudăţenia se citeşte şi în ochii prietenei mele.

— Ăh, scuze, dar nu pot, cumpărături cu mama. Am trecut pe la tine să văd ce faci şi să mă asigur că nu eşti supărată pe mine. Se ridică de pe pat şi se apropie, chipul ei afişează nesiguranţă şi puţină teamă. Suntem bine?

Îşi desfăcu braţele, invitându-mă la o îmbrăţişare de urs, pe care i-am oferit-o imediat, zâmbind. Da, m-a lăsat să mă duc îmbrăcată ca diavoliţa preferată a Satanei la o petrecere de îngeri, dar ştiu mai bine decât orice că nu a făcut-o din răutate, dimpotrivă. Aproape imediat, am simţit nevoia să îi spun, buzele mele au format cuvintele şi abia le-am oprit la timp.

M-a sărutat.

Am vrut să mă confesez celei mai bune prietene, să îi ascult sfatul, simţind, totodată, senzaţia plăcută de a avea o prietenă adevărată. Am încredere în Alice, chiar dacă o cunosc de puţin timp, însă nu sunt sigură că are rost să îi spun asta. Ar produce doar o situaţie inconfortabilă între noi de acum înainte, mai ales că eu şi Dwayne am bătut palma prieteniei, aşa că ce rost mai are? Ar trebui să îmi scot acel sărut din minte şi să nu mă mai gândesc vreodată la el, dar ar fi la fel de uşor să îmi scot inima asta din piept şi să încerc să trăiesc cu cea veche.

Buzele mele şi-au pierdut inocenţa, puritatea, tot corpul meu se simte diferit, deşi e ridicol să simt asta. Nici măcar nu a fost un sărut, mai degrabă un pupic agresiv. Buzele lui doar s-au presat de ale mele, nu s-au mişcat deloc, dar eu deja le-am învăţat textura, gustul şi forţa, iar corpul meu e capabil să se supraîncălzească la simpla lor amintire.

Nu, Dakota, aţi decis să fiţi doar prieteni. Mi-am ordonat cu amărăciune, moment în care Alice îmi simţi starea şi mă privi curioasă.