ORFANII Vol. 1 Blestemul Renașterii

17. Turnul Întunecat

Mi-a îngheţat fundul atât de tare încât a trebuit să îmi strecor un caiet sub el. Cimentul bordurii din parcare nu e un companion prea prietenos în momentul ăsta, nu are de gând să îmi uşureze situaţia şi să mă ajute să iau o decizie. Orele s-au terminat acum douăzeci de minute, i-am spus lui Alice că o să vină Josh să mă ia, pentru că am câteva probleme de rezolvat. Acelaşi lucru i l-am spus lui Josh, că o să rămân la Alice şi vin mai târziu acasă. Sunt conştientă că o să îmi prind nasul în minciunile astea şi o să dau de belea mai devreme sau mai târziu, dar nu îmi pasă în momentul ăsta.

Sunt două posibilităţi acum: să mă prefac că nu am înţeles aluzia lui Dwayne referitoare la o discuţie, sau să îl sun şi să îi cer să ne întâlnim şi să liniştească odată uraganul din capul meu. Danica nu a făcut nimic mai uşor, ba chiar mi-a trimis acel video cu mesajul „Pentru nopţile de singurătate". Ştiu la ce se referă... la momentul în care Dwayne va pleca şi eu mă voi usca de dorul lui. Nu îmi pasă, am hotărât să nu mă las intimidată de ea în niciun fel şi în niciun caz nu o să renunţ la planul de a afla în ce e implicată. Ce e între mine şi Dwayne, nu o priveşte. A avut 18 ani la dispoziţie să îl facă să se îndrăgostească de ea şi nu a reuşit, aşa că nu o să mă simt vinovată pentru sentimentele mele. Poate aşa îşi dă şi ea seama ce simte Dax...

Telefonul mi-a vibrat în mână, iar inima a ratat o bătaie când a văzut numele lui Dwayne pe ecran. Am înghiţit automat în sec şi corpul a început instantaneu să se încălzească inexplicabil, ca şi cum sângele din vene mi se transformase în gaz şi mesajul acela tocmai a aprins o scânteie.

"Totul bine?"

Doar atât a scris, mă întreb dacă Alice i-a spus că m-a luat Josh. Ştiu că aştepta un mesaj de la mine imediat după terminarea orelor, aşa îi dădusem de înţeles când am insistat că vreau să discutăm după acel sărut, dar uite-mă acum aici, singură în parcarea goală, aşezată pe bordură, cu mintea praf şi inima bubuind. Din toate discuţiile posibile pe care mi le imaginez, nu sunt pregătită pentru niciuna. Şi cum aş putea să fiu, am fost jumătate moartă până acum câteva luni, pentru numele lui Dumnezeu. Şi bineînţeles că nu îmi puteam alege un băiat normal de care să mă obişnuiesc, nu, inima mea nouă s-a agăţat ca un cârlig de cel mai complicat, întunecat şi misterios băiat pe care l-am cunoscut. Ultimele zile mi se par mai degrabă rupte din paginile cărţilor pe care le citeam şi oare mă întreb dacă nu trăiesc într-un vis fără sfârşit, poate totul e ireal şi adevărata eu e în comă şi visează la iubire cu un băiat superb şi imposibil de înţeles.

Am tresărit şi m-am întors la realitate când telefonul a vibrat din nou, de data asta constant. Dwayne mă sună.

Am înghiţit iar, apoi am inspirat şi expirat adânc, ca o gravidă speriată, şi am răspuns.

— Hey!

— Hey... eşti bine?

Dacă nu l-aş cunoaşte mai bine, aş zice că e la fel de tensionat ca mine.

— Da... adică... am oftat iar, cu ochii pe cerul înnorat. Nu tocmai, am rămas singură în parcare şi probabil paznicul mă crede nebună, doar că nu îmi găseam curajul să te sun.

Un chicot mai calmant decât orice pe lume mi-a mai relxat corpul încordat.

— Am rezolvat-o eu pe asta pentru tine. Ţi-am promis o discuţie, dacă încă mai vrei...

— Da, am spus eu repede când l-am simţit ezitând, nu e momentul să îl las să dea înapoi.

— OK, unde vrei să ne întâlnim?