American Coffee

Capitolul 2

ㅡAishhh! Spun în timp ce mă întindeam după Kimchi. Peste câteva secunde simt o mână caldă pe umăr și îmi întorc privirea spre persoana din spatele meu.

Este un băiat înalt, îmbrăcat cu o cămașă albă, largă, o pereche de pantaloni negri. Pe cap are o căciulă gri și poartă o pereche de ochelari cu ramă rotundă. Mă uit în ochii lui și mă pierd în negrul intens care mă cheamă și aștept să facă o mișcare ca să pot ieși din transă.

A luat dintr-o dată Kimchi-ul de pe raftul de sus și mi-l aruncă în coș, după îmi lovește umărul și pleacă. Așa simplu. Pleacă.

Ce a fost asta? Cine este? Merg spre casa de marcat, îmi achit cumpărăturile și ies afară. Vremea era acceptabilă când am plecat de acasă.

Îmi pun Kimchi-ul în ghiozdan și mă gândesc să fac o plimbare pentru a cunoaște zona. Fiind absorbită de împrejurimi, nu am realizat că ajunsesem într-un parc.

Am hotărât să îmi iau o înghețată de vanilie pentru că îmi era dor și vreau să mă simt iar copil. Când eram mică, mama și tata mă duceau prin parc și nu îi lăsam în pace până nu primeam înghețată.

Mă așez pe o bancă și mă uit spre cer. Un nor gri și înfumurat își face apariția din senin, însă nu îi acord prea multă atenție. Încep să mănânc din înghețată, când, câțiva stropi își fac simțită prezența. Prefer să îi ignor, dar mă ridic de pe bancă și continui să mă plimb.

Picăturile de ploaie se îndesesc, iar eu îmi caut un loc unde să mă feresc de ploaie. Mă adăpostesc lângă un magazin unde se mai aflau câteva persoane.

Lângă mine stătea un băiat. Mă uit la el, recunoscând-ul imediat. Este băiatul misterios din magazin. Pentru câteva secunde, privirile noastre s-au intersectat.

ㅡHei. Îi spun persoanei a cărui nume nu îl cunosc. El, însă, nu îmi răspunde, rămâne tăcut. Cam arogant. Poate nu trebuia să îl salut.
Pufnesc enervată de comportamentul său şi dau să plec, când, ceva, sau cineva, mă trage înapoi, este el.

ㅡŢine asta, spuse el, întinzând o umbrelă gri care pare destul de mare.

ㅡMulțumesc, zic și fac o plecăciune, un mic zâmbet apărând în colţul gurii lui.

Afară începe să se întunece, iar ploaia nu dădea semne că s-ar opri prea curând.
Îmi scot telefonul din buzunar şi observ că am rămas fără baterie.

ㅡAishh, spun deranjată de situație. Ai putea, te rog, să îmi spui care este cea mai apropiată stație de autobuz? îi spun băiatului, deoarece rămăsesem doar noi doi lângă acel magazin.
El pufnește.

ㅡEste chiar peste drum, puţin mai la dreapta, îmi arată băiatul a cărui voce nu te săturai să o asculți.

ㅡMulțumesc mult, spun fericită, deschizându-mi umbrela.

Ajunsă în stație, mă așez obosită pe bancă. Afară este întuneric şi frig ~ah, m-am lăsat purtată de val şi m-am îndepărtat de casă prea mult~îmi zic supărată în minte.

Cred că a fost o idee rea să mă îndepărtez aşa mult deoarece de mâine îmi încep studiile la noul liceu şi trebuie să fiu odihnită.După ceva timp autobuzul mult așteptat a sosit.

Într-un sfert de oră am ajuns acasă frântă. Mă uit la ceasul mare de pe perete și observ că era ora 23:30.

ㅡAh, este aşa târziu.