American Coffee

Capitolul 1

ㅡAm ajuns acasă, tată, mamă! strig eu de la parter, însă nu primesc niciun răspuns, probabil încă sunt la muncă.

Urc repede în camera mea și mă pun în pat, fiind obosită după o zi lungă în care am fost la cumpărături pentru începerea noului an şcolar.

Chiar dacă este final de august şi mai sunt câteva săptămâni până la începerea şcolii,mie îmi face plăcere să le cumpăr mai devreme.

Deodată, pe ecranul telefonului meu apare un număr necunoscut. De obicei nu răspund la numere străine, dar am zis să încerc, nu am nimic de pierdut.

ㅡAlo? Spune o voce tremurândă, parcă sugrumată, de la celalalt capăt al firului.
ㅡLee So Min, tu eşti, dragă?

ㅡĂ... da. Cine sunteți?

ㅡSunt colega mamei tale, și începe să plângă cu suspine. Un fior mi-a traversat șina spinării. " Mama ta...a murit...''

Instant am scăpat telefonul din mână, începând să plâng cu lacrimi amare. Mama mea, ființa pe care o iubeam aşa de mult, cea cu care mă sfătuiam şi râdeam mai tot timpul, care mă îndruma, tocmai a... murit.

Simțeam cum inima mea s-a spart în mii de bucăți. Deși știam că nu mai am vlagă, că tot ce mă fãcea fericită s-a stins, o sun pe acea femeie-pentru că apelul se încheiase din greșală- ca să aflu în ce mod am pierdut-o pe mama. Femeia răspunde imediat la apel, încă suspinând și sughițând:

ㅡEra pe trecerea de pietoni, ea și cu o fată de vârsta ta, când, din neant a apărut o mașină și s-a produs accidentul, însă fata este la spital, cu răni ușoare la cap.
Nu puteam să cred, așa moarte stupidă.

Tot restul zilei am plâns în camera mea, nefiind în stare să merg după un pahar cu apă. Tatăl meu ajunsese într-un târziu acasă, şi puteam să îi citesc pe chipul încruntat și întunecat durerea care îl cuprindea.

După o discuție cu tata, m-am simțit puțin mai liniștită, însă când a părăsit camera, tot ce am fost capabilă să fac a fost să plâng, era singura cale prin care puteam să îmi exprim durerea.

Două luni, iar lipsa mamei se făcea din ce în ce mai simțită.

ㅡSo Min dragă, zice tata intrând la mine în camera, am ceva important să îţi spun. (Știam că era imposibil ca mama să fi trăit în urma impactului cu acea mașină, și totuși o mică speranță îmi juca în privire.)

ㅡDesigur, te ascult.

ㅡAm primit acum cateva zile o propunere din partea șefului meu, So Min, va trebui sa ne mutăm în Seul.

ㅡCe? Tată nu pot să cred!Lacrimi de fericire mi s-au format în colțul ochilor. De când eram mică îmi doream să merg în Seul. "Oh, tată! Sigur e serios?"

ㅡDa, draga mea!Spune și mă cuprinde într-o îmbrățișare caldă.

ㅡTată, spun printre lacrimi, mi-aș dori să fie si mama cu noi, să ne bucurăm cu toții. A oftat lung și s-a uitat spre ușă.

ㅡÎn 10 minute să fii la masă! spune și mă pupă pe cap.
Sunt așa de fericită, cum de am eu acest noroc?

Minutele până la cină au trecut repede, tata era jos aranjând masa.
ㅡTată, când ne putem pregăti bagajele? spun, luând o gura mare de orez.

ㅡOh, draga mea! nu îți face griji, în maxim o săptămână vom fi acolo.

ㅡAm emoții, voi părăsi Busan-ul.

A doua zi de dimineață am ieșit din casă cu gândul de a vizita toate locurile mele preferate din Busan. Mergând alene prin parc, văd leagănul în care obișnuiam să mă dau cu mama.