American Coffee

Capitolul 9

ㅡMm, e aşa bună! zice Taehyung cu o expresie facială demnă de pus în ramă.

Nu ştiam sigur dacă glumește sau vorbește serios. Sincer, eu eram foarte tăcută, nu voiam să vorbesc cu el deoarece ştiam că Hyun Jin va afla şi nu am chef de crizele ei.

Clienții începeau să vină înce, astfel cafeneaua se umplea, iar astăzi colega mea şi-a luat liber din cauza unei probleme şi aşa am ajuns să fiu singură cu toți aceşti clienți.

Oamenii stăteau la coada deoarece eu trebuia să iau și comenzile şi să le pregătesc.

La un moment dat, Taehyung s-a ridicat de la locul lui iar eu am crezut că va pleca, însă el a venit lângă mine zicându-mi că mă va ajuta.

Nu mă așteptam la una ca asta din partea lui, dar surprizele apar când te aștepți mai puțin. El era la casă, lua comenzile şi încasa banii iar eu pregăteam comenzile şi serveam.

Valul de oameni s-a diminuat cu trecerea timpului. Mai aveam doar o oră până la închidere. M-am dus în debara şi mi-am luat obiectele necesare pentru curățarea sălii.

Taehyung era încă acolo, la bar. Am trecut agitată pe lângă el gândindu-mă că ar trebuie să fiu drăguță şi să îi mulțumesc pentru că s-a oferit să mă ajute.

După câteva minute ştergeam deja mesele. Când am făcut o pauză mi-am ridicat privirea din pământ şi l-am văzut pe Taehyung cum se uita la mine, însă şi-a întors repede capul şi s-a ridicat de pe scaun, venind spre mine. Mă uitam la el până a ajuns în dreptil meu şi mi-a luat cârpa din mână.

ㅡContinui eu aici, zice el calm.

Eu mă simțeam rușinată şi mi-am făcut de treabă în altă parte. Mă uit la ceas şi văd că este aproape ora 20.

Mă duc la vestiare şi mă schimb. Eram agitată deoarece trebuie să mă revanșez faţă de Taehyung.
Mă îmbrac repede şi mă duc în sală.

ㅡHaide, spune Taehyung.

ㅡUm, mulțumesc mult pentru că m-ai ajutat astăzi şi îmi pare rău dacă ţi-ai pierdut timpul, poate aveai treabă.

ㅡOh, încetează cu prostiile, mi-a făcut mare plăcere să te ajut, oricum acasă aveam să mă plictisesc.

ㅡCred că îți sunt datoare într-un fel, zic trecându-mi mână prin păr.

ㅡAșa este, îmi ești datoare cu ceva, zice el zâmbind.

ㅡCu ce? dacă este ceva stupid, nu te ajut, îi zic hotărâtă.

ㅡ Lasă-mă să mă gândesc. Era să uit, mai bine dă-mi numărul tău acum ca să te anunț în legătură cu asta.

ㅡFaptul că îți dau numărul meu nu e de ajuns? Îl întreb așteptând să dea un răspuns afirmativ.

ㅡNup, aşa că hai să mergem! Mă ia de mâneca hanoracului și ieșim pe ușa principală.

Afară m-a izbit un vânt rece. Noaptea își făcea simțită prezența.

ㅡAish, am stat peste program şi s-a întunecat, gândesc eu cu voce tare.

ㅡDacă vrei, te conduc eu până acasă, parcă mai ţin minte unde stai. Zice, luând-o înaintea mea.

ㅡĂm, e în partea opusă casa mea, îl informez pe Taehyung.

ㅡCorect, haide.

Mergeam amândoi tăcuți prin întuneric, iar cum stau aproape de casă, am ajuns destul de repede.
De data asta el m-a condus până la uşa casei şi a aşteptat până am descuiat-o.