Intre vis si realitate

Chapter 1

A/N: In poza din dreapta e Irina. Astept pareri :)

Chapter 1 – Wally

-          Ioana, te trezesti? Ma zgaltaie mama incet. Hai ca nu vrei sa intarzii, nu?

-          Aaa... da mama, imediat, ii raspund eu scotand foarte putin capul de sub patura. Inca 5 minute.

-          Ioana o sa intarzii, imi atrage mama din nou atentia.

-          Bine, bine, gata uite m-am trezit, ii raspund mamei, dar ea nu e nicaieri. Mama?

Ies fugind din camera si sar cate doua trepte care par a imi inghiti picioarele. Peretii crem ai casei noastre par a ma atrage si ei in universului neutru. Usa bucatariei e deschisa si stiu ce se v-a intampla. Stiu pentru ca am mai trait asta si chiar daca o stiu tot fac un pas in bucatarie, unde o gasesc pe mama moarta pe podea.

Deja a devenit o obisnuinta si cu toate astea o mica sclipire imi vine in minte si ii caut pulsul mamei, doar, doar de data asta o fi altfel. Dar nu il gasesc si raman incremenita atunci cand mama se misca in bratele mele. Se ridica in picioare si cu ochii albi apuca un cutit din suport si il indreapta spre mine.

-          Ti-am zis sa te trezesti acum 10 minute, spune ea cu o voce care nu poate fi categorizata umana.

Dupa ce zice asta, intinde si mai mult cutitul spre mine pana ce acesta imi intra cu varful in piele.

-          Aaaaaa.... tip eu de durere. Aaa.....

-          Ioana! Ioana! Trezeste-te e doar un vis, trezeste-te.... ma zgaltaie bunica.

-          Ahhh... spun eu cu respiratia taiata, dupa care nu mai zic nimic si doar o imbratisez pe buni. Stiu... plang eu putin pe umarul ei, dar pare atat de real stii?

Buni da doar din cap in semn ca da. Ii povestisem un singur vis si chiar si atunci observasem ca figura ei se schimba pe masura ce eu povesteam detaliile morbide ale experientei mele nocturne, asa ca am incetat sa ii mai povestesc; pentru binele ei. Tot ce stia era ca aveam aceste cosmaruri si ca ea era singura care ma putea calma. Cu toate astea buni trebuia sa plece la sfarsitul saptamanii si stiam ca ii era inca frica sa ma lase singura cu gandurile mele. Ii era frica sa nu ma inchid si mai tare in mine si ar fi vrut sa mai stea, daca bunicului nu i-ar fi fost atat de dor ea. Erau atat de adorabili impreuna. Asa imi imaginam si eu ca o sa fiu cu sotul meu; cand il voi gasi.

Dar nu vroiam deci sa stric fericirea tuturor, mai ales a lui buni si de aceea eu am fost cea care a insistat sa plece, asigurand-o ca voi fi bine – bine, nici eu nu stiu cum voi fi, dar speram ca voi gasi echilibrul. Tata a inceput sa mai dea pe acasa si se pare ca se impacase putin cu moartea mamei, dar nu stia inca ce cosmaruri ma mistuiau pe mine si sper sa nu afle prea curand, pentru ca l-ar distruge iar. Am pus-o si pe buni sa jure ca nu ii va spune, ca nu ma spune nimanui si ea de teama ca nu o sa ii mai spun nimic a ales sa taca.

Azi era ziua in care urma sa revin la cursurile de vara. Era o zi frumoasa, numai buna de plaja si de distrat cu prietenii. Din pacate prietenilor mei le era frica sa mai imi adreseze vreun cuvant, asa ca ramasesem cam singurica in acest timp. Singura cu care vorbeam era buni si Emma, o veche prietena. Dar si cu ea vorbeam rar din cauza ca pe parcusul verii a plecat in strainatate.

M-am hotarat sa pretuiesc amintirea mamei scriind in jurnalul pe care probabil ea inca nu apucase sa isi insemneze gandurile. Vroiam sa o am mereu in gand si aveam impresia ca amintirea ei disparea cumva din viata mea, din cauza fericirii pe care o voi redobandi la un moment dat.