Intre vis si realitate

Chapter 7

A/N: Intai, vreau sa imi cer scuze daca o sa vi se para deplasat limbajul de la sfarsit. Doi: in poza e Alex - am ales special o poza proasta cu el :)), bine si asta si pentru ca nu am gasit una pe placul meu. Trei: daca vreti sa vedeti rochiile fetelor, link-urile sunt in comentarii. Enjoy :)

Chapter 7 – Noi dezvaluiri (partea a doua)

Cand am intrat in casa, tata ma astepta pe canapea. Pesemne auzise vocile noastre. Nu era suparat sau asa ceva, ci era doar indiferent.

-          Ce faci? Il intreb eu.

-          Stateam si ma gandeam.

-          La ce?

-          La toate. La mama ta. La tine.

-          Si la ce concluzie ai ajuns? il intreb eu si ma asez pe bratul canapelei.

Stateam la o oarecare distanta de tata si se simtea in acelasi timp o distanta si intre noi, intre sufletele noastre. Nu mai purtasem o conversatie in adevaratul sens al cuvantului de cand murise mama si acum, oricare ar fi directia in care duce aceasta discutie, nu vroiam sa se termine.

-          Am ajuns la concluzia ca nu prea ti-am fost alaturi, ca te-am lasat mai mult singura si ca nu stiu ce se mai intampla in viata ta, a spus el si se uita cu ochii aproape inlacrimati la mine si astepta ca eu sa spun ceva, sa neg sau sa spun ca il inteleg, doar ca nu am facut-o, asa ca a mai adaugat: crezi ca ma poti ierta?

-          Sigur tata si ma duc sa il imbratisez. Haide sa iti spun despre Tom si despre Irina.

Si am inceput sa ii povestesc de cei doi. Ii povesteam rar si de fiecare data se vedea ca se mustra ca nu stiuse mai devreme de ei. Am omisi unele parti, dar cu toate astea ii povestisem aproape tot si la final adaugasem si intrebarea daca ma lasa la ziua lui Irina. A acceptat imediat. Spunea ca tot ce vrea e sa ma faca fericita si ca o sa inceapa sa fie mai atent cu mine, ca nu vrea sa ma pierda si pe mine. Si il intelegeam si vroiam sa ii fiu si eu alaturi. Nu doar eu aveam nevoie de alinare, ci si el.

La final l-am pupat pe obraz, l-am imbratisat si i-am spus noapte buna; exact ca inainte. Nu imi venea sa cred cat de bine imi mergeau toate: relatia cu tata, prietenii, prietenul…, dar se pare ca visele au considerat ca e mult prea multa fericire, asa ca iar am visat ca sunt aproape sa mor, dar am fost salvata de Tom. Tom devenise deja o prezenta constanta in visele mele si ma bucuram de asta. Vroiam sa existe si in aceasta realitate a mea.

***

Miercuri dimineata m-a trezit un mesaj de la Irina. Se pare ca ziua ei, era un majorat in toata regula, cu rochii, pedepse si bautura, nu doar o mica iesire in oras cum credeam eu. Imediat i-am trimis mesajul si lui Tom, care mi-a raspuns cu un “La naiba!”. Se pare ca nu ii place sa se imbrace in costum. Ceea ce ma duce cu gandul la costumatia mea. Nu aveam o rochita mai deosebita, asa ca trebuia sa fac cateva cumparaturi.

L-as fi luat cu cea mai mare placere pe tata, dar nu cred ca ar fi vrut sa stea cate 30 de minute in fata fiecarui magazin pana ma hotarasc eu la o rochie si pana o probez. Barbatii nu inteleg moda si cu toate astea i-am cerut lui Tom sa mergem impreuna la cumparaturi.

Nu a fost in totalitate de acord, dar oricum avea o surpriza pentru mine, asa ca de ce nu.

Hotarasem sa ne intalnim pe la pranz si sa mergem in MerMall, unde stiam sigur ca ne vom gasi niste tinute super.

In timp ce eram mai mult decat fericita ca am ocazia sa probez niste pantofi de ai mamei, imi aduc aminte de cursurile de arta si ma uit la ceas si vad ca mai am doar o ora la dispozitie.