Intre vis si realitate

Chapter 11

A/N: Enjoy :).... cat mai puteti :)))).

Chapter 11 – Padurea sufletelor pierdute

 In seara aceea am adormit cu cel mai mare zambet posibil. Probabil, chiar din cauza aceasta nu am avut nici un cosmar. Daca asta era cheia viselor mele, atunci lui Tom ii ramanea pe vecie, sarcina de a ma face fericita.

Tata a plecat de dimineata. L-am auzit tropaind incet pe scarile ce scartaiau. La scurt timp dupa, m-am ridicat si eu din pat. Era luni si nu eram prea entuziasmata de situatie.

Imi placea scoala, dar nu pot zice ca asteptam sa inceapa mai repede. Singurul lucru bun era ca aveam sa le vad pe fete si pe Tom.

Mi-am facut repede ghiozdanul, am facut un dus si mi-am ales tinuta pentru azi: o pereche de blugi, cu o camasa chic si un lant lung. Parul mi l-am lasat liber, pentru ca vroiam sa se potriveasca cu starea pe care o aveam.

Am mancat in graba si apoi am auzit claxonul lui Tom. Rar venea sa ma duca la scoala, dar eram fericita.

-          'Neata, l-am sarutat eu scurt pe obraz, pentru ca se incapatana sa se uite inainte.

-          'Neata, mi-a raspuns el, putin cam plictisit, desi incerca sa ascunda asta.

-          E vreo problema? il intreb eu in timp ce imi puneam centura.

-          Nimic, scuze si se intinde si ma pupa pe buze, dupa care porneste masina.

-          Okaayy, spun eu.

Nu vroiam sa incep subiectul, daca el nu vroia. Aveam sa aflu ce e cu el, dar in timp ce conducea nu era cea mai buna solutie.

Cand am ajuns la scoala, in parcare, l-am intrebat din nou si la fel mi-a raspuns ca nu, m-a pupat, dupa care a plecat spre clasa. Am ramas singura in mijlocul parcarii, cu o figura intrebatoare, iar dupa ce am auzit soneria m-am indreptat spre clasa. Aveam aceeasi ora si cu toate ca o stiam si o stia si el, nu m-a asteptat. In schimb statea in banca noastra si se uita pierdut pe carte.

-          Hei, aveam aceeasi ora. Puteai sa ma astepti, am glumit eu.

-          A, scuze, am crezut ca avem ore diferite.

-          Ce vrea asta sa insemne? Tom ce e cu tine?

-          Nimic. Nu s-a intamplat nimic, mi-a raspuns el neconvingator.

-          Serios? Cu cat imi spui mai multe, imi dau seama ca nu e nimic, ci ca e ceva.

-          Domnisoara Matei, ai ceva sa ne impartasesti? Ma intreba profesoara, care se pare ca intrase deja in clasa si incepuse sa isi predea materia.

-          Aaa, ma scuzati doamna profesoara. Nu se va mai repeta, am balbait eu.

-          Bine, bine. Stai jos si fii atenta la lectie.

-          A, doamna profesoara?

-          Acum ce mai e?! Da? Se intoarse ea.

-          Imi puteti da voie pana la baie? Va rog frumos? E.... o urgenta, spuse monoton Tom si toata clasa isi inabusi rasul.

-          Off, fie. Dar sa vii repede, raspunse profesoara.

-          Te simti bine? L-am intrebat eu cand s-a ridicat din banca, dar nu mi-a raspuns.

-          Aa, puteti sa imi dati voie pana la asistenta, doamna profesoara? Nu ma simt prea bine, mi-am afisat eu fata de bolnava, dupa cateva minute.