Elouisse Van Der Hall, un agent sub acoperire ce încearcă să-l prindă pe unul dintre cei mai periculoşi oameni din New York, cade pradă jocului pasiunii.
Deşi la început pare convinsă că nu va lăsa nimic să-i stea în cale, Max Hell îi dă planurile p...
Capitolul 2 Reîntâlnirea cu diavolul " Până nu te-am revăzut, nu am realizat cât de rău îmi apăsa pe piept dorul de tine."
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
- Ba da, Bell. De fapt, te-am căutat mult. Unde ai dispărut? Am început să cred că ai murit, îmi spune și cere să i se umple paharul cu băutură.
- Treburi personale, care nu te privesc, Max. Nu știi că nu e frumos să îți bagi nasul? I-am răspuns destul de răutăcios. A chicotit și mi-a aruncat o privire cu multe înțelesuri.
- La fel de înțepată, îmi spune. M-am rezumat la a-mi da ochii peste cap. Am scos câteva bacnote din portofel, aruncându-le pe tejghea şi am vrut să plec, dar m-a prins de mână. O simplă atingere, banală și fără vreo altă intenție îmi trezise mai multe sentimente decât ar putea să o facă orice alt gest din partea altcuiva.
- Stai! Mai avem multe de vorbit. Nu pleca iarăși. Mă tem că vei ieșii iarăși pe ușă și nu vei mai apărea, îmi mărturisește și îi zâmbesc.
- Poate altă dată. Noapte bună, Max! Îi spun încercând să mă îndepartez.
- Insist. Haide, mergem la masa mea. Nu ai fi venit aici dacă nu-ţi doreai să-mi vorbeşti. Ai ştiut de când ai intrat în barul meu că o să te loveşti de mine.
- Poate mi-a lipsit doar barul, iar apariția ta mi-a tăiat cheful, ii răspund arțăgoasă, făcându-l să chicoteasca. Răspunsurile mele i se păreau amuzante? Mă întrebam. Nu că m-aș plânge, sunetul acela era dumnezeiesc pentru urechile mele. Îmi lipsise cel mai rău om din lume.
Ignorând tot ce am spus mai devreme, m-a luat de mână şi m-a dus acolo. Era o masă mai retrasă, într-un colţ. Locul era destul de întunecat, dar era locul preferat al lui Max. Îi plăcea să stea " ascuns " şi să urmărească tot ce se petrece. Era cel mai avantajos, de acolo vedeai tot, dar pe tine nu te vedea nimeni.
- De ce.. ai fugit ? Mă întreabă imediat ce ne așezăm. Mă aşteptam să mă ia la rost, însă nu credeam că o va face imediat.
- Nu am fugit. Am vrut să fiu singură un timp, îl lămuresc.
- Fii serioasă! Ai plecat exact după cearta noastră. Şi te-ai ascuns. Pentru că nu am reuşit să te găsesc.
- Poate nu ai înţeles partea cu "am vrut să fiu singură", îl ironizez eu.
- Nu te-am înţeles pe tine, niciodată, îmi spune cu un iz de tristețe. Poate chiar îi lipsisem.
- De ce m-ai căutat? Cu întrebarea asta îl blocasem. Nu se aştepta şi habar nu avea ce să-mi răspundă. Nu-mi putea spune că mă iubeşte. Noi nu am avut o relaţie, sau nimic altceva. Am avut o atracţie, un joc al posesiei, ceva mult mai complicat. În fond, nu era în natura lui să-şi arate vreun sentiment, deci cu siguranţă nu avea să recunoască ce simte. Brusc se apropie de mine şi mă sărută. Să iau asta ca pe un răspuns? Aproape uitasem cât de bine sărută .. Misiunea asta o să fie cea mai grea de până acum . Nu pot să las sentimentele să mă controleze. Îmi simţeam corpul invadat de fiori şi de parfumul lui. Buzele lui le striveau pe ale mele, iar limba lui se plimba dintr-o parte în alta, cerşind accesul. Drace! În sărutările astea o sa îmi găsesc sfârșitul. Plăcerea mea vinovata..așa îl puteam numii. M-am tras imediat ce am conștientizat ce greșeală fac.
