Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 13/ Coşmar sau realitate?

Eram într-o beznă totală. În jurul meu erau doar focuri de armă, iar eu aveam impresia că oricând pot fi ţinta unuia. Încercam să fug cât, dar corpul parcă îmi înţepenise, nu îmi asculta comenzile.

Capul mă durea mai tare ca niciodată. Nici măcar nu ştiam unde mă aflu.

- Dacă ne spuneai mai devreme nu ar fi murit atâţi agenţi!

Se aude vocea supărată a lui Conrad. Nu! Ce se întâmplase? Ce am făcut?

- O să mor din vina ta.

Îl aud pe Max acum, învinovăţindu-mă, după care alte împuşcături.

- NU, NU, NU! Am început să strig. Asta nu putea fi posibil.

- Ai fost mereu o dezamăgire Elouisse. Până în ultima clipă. Meriţi ce ţi se întâmplă! Din nou mama.

M-am trezit speriată.

Mi-am lăsat capul pe spate încercând parcă să-mi liniştesc respiraţia.

A fost doar un coşmar. În ultima vreme genul acesta de coşmaruri sunt tot mai dese. Parcă toate lucrurile de care mă tem mă urmăresc şi simt că nu pot scăpa.

Durerea însă era reală. Eram ameţită şi slăbită. Am deschis ochii încet, pentru a încerca să descopăr unde mă aflu. Locul nu-mi era cunoscut.

Eram într-o cămăruţă mică, aşezată pe un pat de două persoană, iar într-o parte se afla o noptieră cu o lampă ce lumina slab totul, într-o nuanţă gălbuie-portocalie. Mâinile îmi erau prinse de marginea patului de metal, cu două perechi de cătuşe.. Şi nu orice fel de cătuşe, ci din acelea pufoase, roşii, folosite pentru fanteziile sexuale ale unora. Credeam că le voi desface uşor, însă erau imposibil de rupt. La dracu! Ce mă fac acum?

Picioarele îmi erau libere, însă nici măcar lucrul acesta nu îmi era de ajutor. Nu era nimic folositor în camera asta. Nu se auzea nici o mişcare, deci eram singură.

Camera nu avea nici măcar o fereastră. Doar o uşă mare din metal, ce cu siguranţă era închisă. Am început să mă gândesc la Max. Probabil o să creadă că am dispărut, aşa cum mi-a cerut. Nici măcar nu mă va căuta. Conrad era acum ultima mea speranţă. Doar el mă putea găsii. Sper doar să nu-l învinovăţească pe Max pentru asta şi să strice totul. Nu aş vrea să afle în felul acesta.

Începusem să plâng. Nu ştiam nici măcar ce ciudaţi m-au răpid sau ce au de gând să-mi facă. Aveam o bănuială că este legat de acel Pablo, pe care l-am refuzat. Tipul ăla mă sperie! Ştiam ce gânduri necurate are.. am văzut cum mă privea.. Nici nu vreau să mă gândesc că mi-aş putea pierde virginitatea în felul ăsta.

Uşa se deschise puternic. Îmi era teamă chiar şi să întorc privirea. Un puternic miros de fum de ţigară intrase odată cu acele persoane. Erau 2 după paşi, poate 3. Am închis ochii, încercând să nu arăt faptul că am plâns.

- S-a trezit. Dute şi anunţă-l pe şefu'!

Am auzit vocea unuia. Am întors capul spre el. Era un tip.. masiv. Trecut de 30 de ani, cu o figură înfiorătoare, iar celălalt era tinerel, mic de statură, însă purta o armă. Mai era unul, dar plecase probabil să-l anunţe pe cel ce mă răpise, pe el nu am apucat să-l văd.

- Deci pentru ea intră Noriega în război ? Trebuie să fie foarte importantă pentru Hell.

Cel care vorbea era tipul mai mic de statură. Celălalt nu prea scotea nici un sunet, ci doar privea încruntat.