Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 29/ I'm your HELL

Nu aveam maşina aici, aşa că Sophia s-a oferit să mă ducă până acasă, pentru a se asigura că sunt bine. Am acceptat încântată, eram nerăbdătoare să ajung şi să le fac pe Ailyn şi Sophia să se împrietenească. Eram sigură că se vor înţelege de minune.

Imediat ce am ajuns văzusem casa impecabilă, parcă totul era ca şi nou, iar din sufragerie se auzeau voci. Oh, la dracu, uitasem de părinţii lui Ailyn, ea nu-mi spusese că o să-i aducă aici. Mă întrebam cum a reuşit să facă atât de repede casa lună şi bec.

I-am făcut semn Sophiei să nu facă zgomot şi să ne furişăm pur şi simplu până în camera mea, de la etaj. Nu aveam chef să-i stric ziua lui Ailyn cu familia ei şi nici de discuţii plictisitoare ale părinţilor. I-am dat mesaj că suntem sus şi că ai ei nici nu îşi vor da seama că suntem acolo şi ne-a mulţumit. Nu părea prea încântată de familia ei, era chiar stânjenită şi stresată, dar am decis să stau deoparte. Nici eu nu eram cea mai bună referitor la asta.

Sophia era frântă, aşa că am lăsat-o să doarmă într-o cameră de oaspeţi, iar eu aveam de gând să fac o baie.

Mi-am dat jos hainele, rămânând doar în lenjerie, când auzisem uşa de la intrare, trântită violent. Mă gândeam că Ailyn se certase cu părinţii ei, sau ceva...dar totul a devenit clar când l-am auzit pe Max strigându-mi numele ca un nebun. Mă căuta. Deja aflasem că am plecat de la spital.

A bătut furios la uşa camerei mele, iar eu am strigat că sunt în baie.

- Pot să intru? a întrebat el.

- Da.

A deschis uşa, pregătit să ţipe ceva la mine, dar a închis gura imediat ce m-a văzut aproape goală, iar privirea i s-a oprit pe sânii mei, acoperiţi doar de un sutien negru.

- Tu.. nu joci corect! a şoptit uşor, înghiţind în sec.

- Nu e ceva ce nu ai mai văzut.

- Nu, dar încă e ceva ce mă înnebuneşte, spune arătând spre pantalonii lui, care erau mai "umflaţi" decât ar trebui să fie de obicei.

Mi-am muşcat buza inferioară, pentru că-mi doream atât de mult să fiu a lui.

S-a apropiat periculos de mult de mine, sărutându-mă în secunda următoare, cu mai multă dorinţă decât am crezut eu că poate exista într-un om. I-am răspuns la fel, pentru că nici eu nu eram mai cuminte.

Mi-am pus braţele în jurul gâtului său, parcă cuprinzându-l cu totul. Mâinile lui se plimbau de pe spatele meu, pe fese, strângându-le în palme, şi când am început să-i deschid cămaşa, s-a tras în spate, împingându-mă.

- Te rog, Bell.. păstrează distanţa!

- Cât mai poţi să rezişti? Cât, Max? Chiar nu poţi să vezi că trupurile noastre tânjesc unul după celălalt? Nu poţi să vezi cât de rău îmi pare? Chiar eşti orb?

- Am fost orb, m-am mai înşelat odată cu privinţă la tine. Nu pot să o mai fac odată.

- De data asta e serios, promit. Fără secrete. Sunt numai a ta, nu am fost niciodată a altuia.

Şi-a pus capul în pământ, strângându-şi buzele. Încă era nesigur, dar era altceva ce-l frământa, puteam simţii asta.

- Vreau să te întreb ceva şi vreau să fi sinceră...

- Ce?

- Ăăă... vroiam să ştiu.. a fost adevărat că nimeni nu te-a mai atins înainte?

Întrebarea lui mă lăsase puţin surprinsă, dar îmi venea să râd în acelaşi timp. Era gelos. M-am apropiat de el, plasându-i un sărut scurt, pe buze.