Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 16/ Armele jos

Timpul trecea mai greu ca niciodată, secundele îmi păreau ore şi nici cu toate relaţiile din lume, încă nu puteam ştii nimic de ea. Asta mă înnebunea!

În astfel de momente realizezi că degeaba ai toţi banii din lume, fericirea nu o poţi cumpăra. Iar fericirea mea era ea, să o ştiu pe ea bine şi în siguranţă.

Mă enervasem la culme că nu primesc nici o veste aşa că am intrat în salonul ei. Câţiva doctori încă o consultau, iar o asistentă se uita la încheieturile mâinilor sale şi o pansa.

- Max, ştii bine că nu ai voie să intri.

Mă anunţă Nick, medicul pe care îl cunoşteam foarte bine.

- Nu mă interesează! Nu mai suport să nu ştiu ce se întâmplă!

- I-am făcut analizeze şi nu e otrăvită, aşa cum ai spus. I s-au administrat prea multe sedative totuşi, şi are în corp un drog puternic. Nu o să fie conştientă în următoarele ore, deci mă tem că nu-ţi va putea vorbii. Îi vom face o radiografie, ca să vedem dacă nu are vreo coastă ruptă şi să ne asigurăm că e bine.

- Mulţumesc.. chiar.. trebuie să fie bine. Nick.. vreau să te mai întreb ceva..

Mi-a făcut semn că mă ascultă, aşa că am continuat.

- Umm.. vreau să ştiu dacă.. a fost atinsă.. dacă..

- Dacă a fost violată? Nu vreau să mă pronunţ. Are unele semne, hainele îi erau sfâşiate, iar rănile arată că s-a luptat cu cineva, dar.. mai multe o să îţi spună un ginecolog care îi va face un control.

- Nu! Nu vreau nici un ginecolog, până nu se trezeşte.

- Cum doreşti. Asistentele o să termine în curând, iar apoi.. are nevoie de odihnă. Nu e nevoie să rămâi peste noapte, nu se va trezii prea curând, iar când o va face te voi anunţa.

- Nu, o să rămân.. vreau să fiu aici când se trezeşte.

- Se vede că eşti obosit, du-te acasă!

- Am spus că nu! De aici nu mă mişc. Şi nu vreau să afle cineva că e internată aici.

- În ce rahaturi ai intrat iar, Max? Şi cine e fata asta pentru care îţi faci atâtea griji?

- O să-ţi povestesc, bine? Deocamdată, doar fă-o bine!

Nick a plecat şi asistentele l-au urmat, imediat ce a terminat.

Am sunat câţiva oameni şi i-am pus să stea de pază. Nu vroiam vreo surpriză. Pe Noriega vroiam să-l prind eu cu mâna mea, dar asta abia după ce se face Bell bine.

Mi-am luat un scaun şi m-am aşezat lângă patul ei. Eram mai mult decât  obosit, dar îmi doream să fiu treaz când va deschide ochii. Sigur o să fie speriată. Cine ştie cum au chinuit-o acele animale.

Aproape mi se închideau ochii, când am auzit câteva bătăi uşoare în uşă. Trebuie să fie Matt.

- Intră, am spus.

Mare mi-a fost uimirea când şi-a făcut apariţia acel Carlos, care nici acum nu ştiam de unde apăruse şi nici motivul clar pentru care o salvase pe Bell, dar îi eram recunoscător. Dacă nu ar fi fost el, probabil nu ar fi în viaţă acum.

Totuşi gelozia şi-a făcut loc pentru câteva secunde, iar mintea mea bolnavă se întreba dacă oare a fost vreun iubit de al ei.

- Am trecut doar să văd cum se simte.- E bine, dar cum ai intrat aici? Credeam că am pază.

- Chiar ai. Dar m-a lăsat Matt.

- O să fiu sincer.. nu am încredere în tine. Îţi sunt recunoscător, dar nu ştiu nimic despre tine sau despre cum ai cunoscut-o pe Bell. Poate vrei să mă lămureşti.