Dragă jurnal,
Nu îl cunosc în felul în care aş vrea.
Vreau să ştiu câţi pistrui îi joacă pe obraji şi câte stele ţine captive în ochii prea albaştri. Într-atât de albaştri încât ai crede că ţin captiv întreg cerul şi nu doar stelele. Vreau să ştiu cum îi sună vocea la 2:00 noaptea şi la 5:00 dimineaţa şi la 11:00 dimineaţa sau când e trist sau fericit sau doar plictisit. Vreau să ştiu cum miroase după ce iese din cabina de duş. Vreau să ştiu dacă îşi roade unghiile când e nervos sau dacă roşeşte când e emoţionat. Vreau să ştiu dacă se teme de întuneric şi dacă a suferit vreodată de insomnie. Vreau să ştiu dacă îşi muşcă buza când se concentrează. Vreau să ştiu cum i se unduiesc liniile în palmă şi cum m-ar privi dacă ar ştii cât îl iubesc.
Pentru că pistruii de pe obrajii mei o iau razna când îl văd, iar întreaga faţă mi se distorsionează într-un zâmbet pe care abia îl pot cuprinde între obraji. Iar stelele din ochi îmi strălucesc de mii de ori mai puternic atunci când el îmi vorbeşte, sau mă priveşte sau doar stă prin preajmă. Vocea mea sună la fel toată noaptea, iar spre dimineaţă capătă nuanţe de oboseală din cauza multor nopţi nedormite. Nu sunt trează din cauza insomniei, ci din cauza a ceva mai rău. Din câte am auzit i se spune iubire. Unghiile mele nu sunt roase, în schimb, buza mi-e mereu roşie. Niciodată nu ştiu ce să-i spun, cum să-i spun. Şi de cele mai multe ori, rezum totul la nimic, şi ajung la a-mi muşca buza de nelinişte. Şi lângă muşcături, se strecoară şi enervantul obicei de a strânge din pumni. Cele câteva linii s-au înmulţit. Aş sta să le număr, dar nu am răbdare.
Am auzit că de multe ori iubirea poate dăuna, dar mie alt rău nu mi-a făcut înafara faptului că nu m-a lăsat să dorm. E un sentiment atât de plăcut şi îmbucurător. Doar gândindu-mă la el, mă simt mai puţin singură. Şi, Doamne, nu e nimic mai dureros decât să te simţi singur. Iar eu m-am simţit singură prea mult timp. Aş vrea să schimb asta, şi nu gândul la el să fie cel ce mă alină, ci chiar el. Aş vrea să-mi cuprindă mijlocul şi să-şi apese buzele de fruntea mea şi să stăm doar. Şi aş mai vrea să ne întindem între aşternuturile ce încă-mi miros a singurătate, iar mirosul lui să ia locul a orice altceva. Să ne holbăm la tavan. Şi să vedem mai mult decât un simplu tavan. Să vedem trecutul pe care l-am trăit departe unul de celălat, prezentul de care eu m-aş bucura prea mult şi viitorul pe care sper din inimă să-l trăim împreună. Şi ne-am privi apoi unul pe celălalt şi i-aş admira perfecţiunea de nedescris. Nu ştiu dacă aş îndrăzni să-i ating faţa, să o cunosc, să o descopăr. Aş putea desena o hartă a trupului său şi aş marca fiecare loc în unde vreo rană sau cicatrice, ca mai apoi să o înbăiez în sărutări. Iar de soarele s-ar hotărî să răsară, l-aş lua de mână şi-am ieşi în bucătărie. I-aş turna cafea, cafea care, de asemenea, sper să fie mai bună decât cea pe care o fac de obicei, şi am povesti şi am dezbate misterele propriilor noastre existenţe.
Şi aşa singurătatea loveşte din nou, când realizez că niciuna dintre acestea nu se va întâmpla, căci încă n-am deprins cum să împletesc literele alfabetului în aşa fel încât să-l conving că eu sunt ceea ce caută.
// Pagină din jurnalul unei fete, evident, îndrăgostite. //
