"Am realizat că sunt ceva atât de mic, şi totuşi profund.
Corpul îmi este miscroscopic în comparaţie cu gratitudinea universului, dar în acelaşi timp, în negura ochilor mi se ascund stele arzătoare.
Vreau să cred că fiecare om conţine o galaxie, că începând din vărfurile degetelor, se întind constelaţii prin trupul fiecăruia dintre noi.
Vreau să cred că ceea ce-am crezut până acum nu e adevărat."
"Sunt un mister pe două picioare. Atât de mister, încât nici eu nu mă înţeleg."
" Mi-aş vrea cuvintele să sune ca ale unui scriitor, dar încă nu am deprins cum să pun ceea ce simt pe hârtie. Deocamdată doar simt. Sunt simţitor. Cerul nu mi se pare doar cer, şi parcă e mai aproape decât deobicei. Îl percep oglindindu-mi-se în ochi, şi aş vrea să fur o parte din el, să o păstrez între cristalin şi minte. Aştept să apară stelele, să stau şi cu ele de vorbă. Atât ele, cât şi cerul și pasărea ce cântă neîncetat, avem aceleaşi ofuri, şi astfel ne înţelegem reciproc. Suntem toţi simţitori, ce caută să simtă altceva decât durere. "
// Bănuiesc că acesta este ultimul capitol al cărţii. Cele de mai sus sunt nişte aşa-zise fragmente, din jurnalul meu. //
