Dragă jurnal,
Mi s-a spus că văd lumini pe care n-ar trebui să le văd şi că aud voci pe care n-ar trebui să le aud. Şi mă întreb, oare ochii ei şi vocea ei sunt lucruri ce n-ar trebui să văd sau aud? Poate e un înger trimis de sus, poate s-au răzgândit şi locul meu nu e aici, în iad. Ea vine la mine în fiecare zi şi mă întreabă cum mă simt, ce-am mai văzut, ce-am mai auzit. Şi îi spun. Mereu apare ceva nou. Iar ea îmi spune că totul e în regulă. Că voi fi bine. Atunci când e lângă mine chiar pare că totul e în regulă şi că sunt bine. Dar nu e aşa. Nimic nu e în regulă, iar eu sunt multe, numai bine nu.
În fiecare zi vin şi niştre străini, nu îi cunosc, nu ştiu cine sunt, parcă sunt mereu alţii, şi îmi dau pastile. Urăsc să le iau. Mă adorm şi mă ameţesc. Iar când dorm sau sunt ameţit, nu mă pot gândi la ea. O dată nu le-am luat. A fost bine la început, dar apoi luminile au început să mă orbească, iar vocile să ţipe. Mi-a fost frică şi am început să strig după ea. Nu ştiu cine-a venit, ce mi-a făcut, dar când m-am trezit, eram legat de un pat şi îmi era teribil de frig.
Nu am mai văzut-o de aproape o săptămână. Cred. Nu ştiu. Deseori reuşesc să pierd noţiunea timpului. Mi-e dor de ea. Oare am făcut eu ceva? I-am făcut ceva? Dumnezeule, dacă am rănit-o în vreun fel, nu mi-aş putea-o ierta niciodată. Aş vrea să am grijă de ea, să o ţin în braţe, să-i spun şi eu că totul ca fi bine, dar nu ştiu cum.
Nu înţeleg de ce sunt ţinut aici, sau cine mă ţine, dar mai ales de ce. Mi-ar plăcea să pot să ies afară, sau chiar să mă plimb. Ţin minte ploaia. Era atât de frumoasă şi mă liniştea. Dar într-un mod plăcut, nu ca medicamentele. Aş vrea, chiar aş vrea să pot ieşi de aici, şi cum am spus, să mă plimb, şi să ascult muzică, să mănânc îngheţată, să cunosc oameni, locuri şi lucruri noi.
Am în minte o melodie pe care o tot fredonez. I-am fredonat-o şi ei şi a zis că e minunată. Mi-a mai zis şi că muzica poate vindeca, dar a minţit. De câte ori mă doare, fredonez, dar nu-mi trece. Nici măcar nu ştiu ce mă doare, doar doare. Rău.
Ea mi-a povestit despre lucrurile de dinafară. Despre apusuri, despre stele, despre fulgere, despre vară. E frumoasă când îmi povesteşte. E frumoasă tot timpul. Şi mi-e dor de ea.
// Pagină din jurnalul unui băiat cu probleme psihice grave, care s-a îndrăgostit de psihiatrul lui, care se întâmplă să fie singura în care are încredere şi căreia îi pasă de el. //
